Aradul sub cod galben de ploi abundente

Aradul sub cod galben de ploi abundente

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare meteorologică de cod galben pentru județul Arad.

Interval de valabilitate al codului este 13 septembrie, ora 15 – 14 septembrie, ora 18, fenomenele vizate fiind instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ.

Potrivit ANM, în intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, nordul Olteniei și al Munteniei vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, local cu rafale în general de 55…65 km/h. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.

Foto deschidere: Arhivă, caracter ilustrativ

Sursa foto text: ANM

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.