Meteorologii au emis un cod galben de vijelii pentru județul Arad, în perioada următoare vântul se va intensifica, rafalele ajungând la 55 – 70 de kilometri/oră.
Codul este valabil în perioada 3 noiembrie (ora 20) – 4 noiembrie (ora 23). În intervalul menționat, în zona Carpaților Meridionali și Occidentali vor fi intensificări ale vântului, cu viteze în general de 60…80 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 90…100 km/h.
Intensificări ale vântului vor fi și în județul Caraș-Severin, iar din a doua parte a nopții de miercuri spre joi (03 / 04 noiembrie), treptat vântul se va intensifica și în județele Timiș, Arad și Bihor, cu rafale de 55…70 km/h.
Pe parcursul zilei de joi, 4 noiembrie, intensificări temporare ale vântului vor fi local în nordul, centrul și estul țării, cu viteze de 45…55 km/h.
Lasă un comentariu