Arbait, în curând o nouă nadă pentru pescari

Arbait, în curând o nouă nadă pentru pescari

Una dintre cele mai mari dileme pentru un pescar, înainte de a ajunge pe malul apei este: ce nadă să folosesc? Oare ce mănâncă azi peștii pe care îi vizez, preferă o nadă dulce sau mai degrabă sărată, o nadă fină ori, dimpotrivă, una cu adaos de semințe, porumb sau peleți, în fine, o nadă deschisă sau închisă la culoare?

Adrian Rednic, 33 de ani, de cinci ani pescar de competiție, a găsit răspunsul la aceste întrebări și a pregătit pentru arădeni (și nu numai J) două tipuri de nadă. Dar să-l lăsăm pe intervievatul nostru, de la echipa Pescuit Arad și de la magazinul cu același nume, de pe faleza bătrânului Mureș, din cartierul Micălaca, să ne dezvăluie câteva din tainele care se află în spatele acestor delicii cu care vrem să ademenim monștrii din adâncuri…

Galben pe baltă, roșu pe râu

În partea de sus, nada este în stare umectată, gata pentru pescuit. Se observă culoarea față de nada în stare uscată

Ani de testări, sute de kilograme aruncate în apă, zeci de pescari parteneri la testări, cam acestea sunt cifrele din spatele Arbait, „care se vrea o nadă premium, în două variante, una dulce pentru lacuri și râuri, alta sărată, având ingrediente specifice pentru pescuitul la mreană sau scobar, ca făina de brânză, semințe prăjite și altele”, ne-a declarat Adi Rednic.

O importanță deosebită la folosirea unei nade este umectarea. Cum trebuie să fie aceasta în coșuleț? „Întotdeauna umectată corespunzător. Mai bine supraumectată, decât aproape uscată. Cu siguranță, nu dorim ca nada să cadă din cosuleț înainte de a ajunge pe substrat sau să se ridice între ape. Am creat nada în așa fel încât să aibă o mecanică bună de desfacere chiar dacă este supraumectată”, precizează Adrian, a cărui dorință este ca nada să fie disponibilă la vânzare în acest an.

Procesul de fabricație este unul extrem de complex. Cerealele sunt măcinate și prăjite înainte de a fi adăugate în componența nadei. Aparatura este compusă din mori, site, malaxoare, recipiente, cuptor de prăjit, cuptor de uscat, deshidrator.

Nada pentru râuri este maronie în stare uscată, iar după umectare devine roșie. „Acest lucru a fost obținut natural, fără coloranți, ci prin adăugarea unui ingredient. Am observat după ani de pescuit, cu 70-80 de partide pe an, că nada roșie este cea mai prinzătoare pe râuri”, a spus interlocutorul nostru. Cealaltă nadă, pentru lacuri și bălți este galben maronie și are un mix de arome, printre care distingem cele de caramel și lămâie.

„Pe Mureș trebuie nădit mult, indiferent de cât de bună este nada”

– De ce trebuie să ținem cont pentru o partidă de pescuit pe râu?

– Cel mai important este să îți alegi locul de pescuit în funcție de cota apei. Daca apa este murdară, căutăm peștii în zona de prundiș. Dacă apa este crescută, vom căuta peștii spre mal, unde se hrănesc în siguranță. Când apa este limpede și scăzută, peștii se hrănesc în gropi sau în ape adânci. În ape mici vom fi invadați de obleți.

Cât vierme folosim în nadă pentru a prinde pești mulți?

– Eu am cu mine minim 1 kg de viermi. Sunt cazuri în care folosesc 100 de grame. Altă dată, dacă am vizat mrene mari, toamna târziu, am folosit și 3 kg de vierme colat.

– Sităm nada sau nu?

– Obligatoriu, da! Ajută la mecanica nadei. Nu vrem ca, dacă avem o trăsătură după o jumătate de minut, să aducem o jumătate de coșuleț de nadă la trei metri spre mal, pentru că vom împrăștia peștii de pe vad.

– Cu câte cârlige legate mergi la o partidă de pescuit la Mureș?

– Minim 20!

– Contează grosimea firului?

– Aceasta este o altă mare dilemă a pescarilor. Cum facem ca atunci când pescuim la pești mici, dacă intră o mreană mare, să nu rupă? Recomand folosirea elasticurilor care atenuează mult din șocuri la prezența unui pește mare.

– Ce sfaturi ai pentru pescuitul pe baltă, la tehnica method?

– Nada să fie bine umectată, să nu se desfacă la impactul cu apa, iar cârligele să fie bine echilibrate de momeli.

– Contează culoarea sau aroma peleților sau a pop-up-urilor?

– Pentru mine, culoarea contează. Am făcut teste și am prins la aceeași culoare, cu trei arome diferite. Când peștele nu a mâncat pe o culoare, degeaba am schimbat aromele, că nu am prins.

Care va fi gramajul nadelor Arbait?

– Dacă tot le dezvăluim numele, care vine de la Arad și momeală (n.r., bait), vă spun ca acestea vor fi ambalate în pungi de 1,5 kg. Vreau ca lumea să înțeleagă că pe râuri, în general, iar pe Mureș, un râu cu debit mare, unde pescuim majoritatea dintre noi, în special, trebuie folosită o cantitate mare de nadă, indiferent cât este ea de bună, pentru a aduce și a păstra peștii pe vad.  

Performanțe

  • Vicecampion național în 2019, la Călinești-Oaș, cu echipa Pescuit Arad.
  • A câștigat două concursuri pe Mureș, cu două manșe de calificări și trei zile de concurs în finală, la pista Scama, din amonte de podul Traian.
  • Câștigător la turneul de pe Bega, de la Utvin, în al treilea an de participare.

România a ratat Campionatul Mondial din Franța, deși s-a calificat!

În 2019, echipa Pescuit Arad a ieșit vicecampioană națională, iar la individual, mai mulți pescari, printre care Adrian Petrișor, Cosmin Brola și interlocutorul nostru, au obținut calificarea pentru Campionatul Mondial din Franța, din următorul an. Se întâmpla la Racovița, pe râul Olt, în județul Sibiu. „Numai că, în 2020, mondialul s-a amânat și în majoritatea țărilor, nu s-au mai ținut campionate naționale din cauza pandemiei de Covid 19. România a organizat campionatul național, în urma căruia au fost alți șase pescari sportivi clasați pe primele locuri, iar federația nu s-a decis pe cine trimită la Campionatul Mondial”, ne-a detaliat Adi Rednic o situație clasică Made in România.

Bogdan Cioara

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.