Majoritatea copiilor aflați la vârsta de 5 ani își petrec timpul liber jucându-se cu mașinuțe. Nu este însă și cazul lui Ayan Qureshi, un copil de cinci ani din Coventry, Marea Britanie, care a devenit cel mai tânăr specialist în IT din lume după ce a obținut certificarea Microsoft.
Când a ajuns în sala de examinare, specialiștii de la Microsoft au considerat că băiatul este prea mic pentru a obţine diploma de tehnician IT, însă tatăl acestuia i-a convins să îi dea o şansă.
După ce a trecut testul, Ayan a spus că examenul i s-a părut „greu, dar distractiv”.
„Au fost mai multe tipuri de întrebări, fie cu variante multiple de răspuns, fie bazate pe scenarii”, a povestit puștiul reporterilor de la BBC.
Primul contact pe care Ayan l-a avut cu calculatorul a fost la vârsta de 3 ani, când tatăl său a început să-i explice cum funcționează un PC.
„De fiecare dată când îi spuneam ceva, aveam a doua zi surpriza că a reţinut aproape tot”, povestește Asim Qureshi, tatăl lui Ayan.
Foto: 20minutes.fr
Lasă un comentariu