Într-o scrisoare deschisă adresată președintelui american Donald Trump și publicată în 2 noiembrie pe site-ul katolisches.info.de, arhiepiscopul catolic și fost nunțiu apostolic (ambasador al orașului Vatican) în SUA, Carlo Maria Viganò, descrie măsurile globale împotriva pandemiei de COVID-19 ca un mijloc de impunere a unei „dictaturi a sănătății”. În scrisoare, el susține faptul că în spatele măsurilor guvernamentale de combatere a pandemiei se află, în realitate, planul ascuns de implementare a unei „Mari Resetări” (Great Reset), planificate pentru primul trimestru al anului 2021.
În opinia lui Viganò, acest plan este condus de Deep State, o putere întunecată, invizibilă pentru public. Forumul Economic Mondial servește doar ca un fel de cadru oficial pentru proiectul planificat. În acest sens, alegerile prezidențiale din SUA de marți nu au fost doar o alegere între diferiți oameni și partide, ci despre „viitorul umanității”.
„Vedem cum șefii de stat și unii lideri religioși încurajează aceasta sinucidere a culturii occidentale și a sufletului creștin, în timp ce drepturile de bază ale cetățenilor și credincioșilor sunt refuzate, în numele unei urgențe de sănătate care apare din ce în ce mai mult ca instrument pentru acreditarea unei tiranii inumane fără chip“. Iar majoritatea șefilor de state și de guverne ale lumii sunt doar „complici și executori”, mai crede Viganò.
În spatele lor se află „personalități fără scrupule”, care nu numai că au finanțat Forumul Economic Mondial, ci și așa-numitul „Eveniment 201”. Acesta este un exercițiu de pandemie din toamna anului 2019, susținut de Centrul Johns Hopkins pentru Securitatea Sănătății, cu sprijinul Forumului Economic Mondial și al Fundației Bill și Melinda Gates. S-ar ținti „implementarea unui program de vaccinare împotriva COVID-19 și COVID-21, sponsorizat de Bill Gates în cooperare cu cele mai importante companii farmaceutice”.
Arhiepiscopul italian mai susține că, „în afară de interesele economice enorme care îi determină pe susținătorii Great Reset, introducerea vaccinării va merge mână în mână cu introducerea unui pașaport de sănătate și a unui ID digital, cu posibila urmărire permanentă a întregii populații mondiale”.
Această Great Reset ar fi prevăzută pentru primul trimestru al anului 2021. În acest scop, „sunt planificate alte blocaje, justificate oficial de un presupus al doilea și al treilea val de pandemie”. Procedând astfel, „o criză economică globală este provocată într-un mod inteligent”, susține Viganò, în scrisoarea sa deschisă.
El menționează și „complicitatea presei mainstream, în a face tranziția către Noua Ordine Mondială aproape nedureroasă și neobservată”. Cu toate acestea, „ies la iveală tot felul de înșelăciuni, scandaluri și crime”.
„Până de curând a fost ușor să fie calomniați criticii drept teoreticieni ai conspirației”, mai scrie arhiepiscopul.
„Dar astăzi puteți vedea că aceste planuri cumplite sunt realizate, până în cel mai mic detaliu. De exemplu, nimeni nu s-a gândit până în februarie anul curent, că cetățenii din orașele noastre vor fi arestați doar pentru că au ieșit în stradă să respire, au vrut să-și păstreze afacerea deschisă sau să meargă duminica la biserică”.
Arhiepiscopul continuă: „Și în timp ce politicienii se baricadează în palatele lor și emit decrete […], afacerile eșuează, magazinele se închid, iar oamenii sunt împiedicați să trăiască, să călătorească, să lucreze și să se roage. Consecințele psihologice dezastruoase ale acestei operațiuni sunt deja vizibile, în primul rând în sinuciderile antreprenorilor disperați sau la copiii noștri, separați de prietenii și colegii de clasă și urmând cursurile acasă singuri ,în fața computerului.”
Viganò a avertizat deja, în luna mai, prin apelul său „Veritas liberabit vos” (Adevărul vă va elibera), despre „intențiile întunecate” din spatele măsurilor anti-Covid-19, puse în aplicare de Organizația Mondială a Sănătății și de numeroase guverne.
Apelul a fost urmat de reacții și critici severe. Printre altele, a fost criticat faptul că referințele sale sunt nedefinite și e neclar, cine ar fi „inamicul invizibil”, sau „puterile străine” care vizează un guvern mondial.
Conferința Episcopală germană s-a distanțat, de asemenea, de apel. Președintele acesteia, episcopul Georg Bätzing, a subliniat la acea vreme că evaluarea pandemiei de către Conferința Episcopală era fundamental diferită de conținutul apelului lui Viganò.
Episcopul de Ruhr, Franz-Josef Overbeck, a explicat că „biserica poate aduce o contribuție clară la depășirea crizei Corona, folosind solidaritatea ca semn clar al determinării de a lucra pentru binele comun și justiția socială”. Acest lucru contrazice poziționarea „acelor populiști și a altor teoreticieni ai conspirației, care doresc să vadă toate eforturile de limitare a pandemiei, ca un pretext pentru a se stabili o tiranie tehnocratică odioasă și pentru a șterge civilizația creștină”.
Carlo Maria Viganò s-a născut la 16 ianuarie 1941, la Varese în Italia. A absolvit Universitatea Papală Gregoriană și Academia Diplomatică Papală, fiind diplomat emerit al Sfântului Scaun. Arhiepiscopul catolic Viganò a fost și nunțiu apostolic (ambasador al orașului Vatican) la Washington D.C. și în Nigeria.
Notă: Articolul a apărut și în HotNews
Foto: Captură YouTube
Lasă un comentariu