Asociaţiile de proprietari din Arad sunt SCANDALIZATE! Ce prevăd CONTRACTELE de salubrizare cu RETIM

Asociaţiile de proprietari din Arad sunt SCANDALIZATE! Ce prevăd CONTRACTELE de salubrizare cu RETIM

Uniunea Locală a Asociaţiilor Locative (ULAL) Arad atrage atenţia asupra faptului că asociaţiile de proprietari nu au „obligația legală de a intermedia încheierea contractului dintre prestatorul serviciului de salubrizare a localității și beneficiar”.

Referirea este la contractele pe care asociaţiile de proprietari din Arad sunt invitate să le semneze în această perioadă cu RETIM Ecologic Service SA.

„Asociația de proprietari, conform Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, nu are obligația legală de a intermedia încheierea contractului dintre prestatorul serviciului de salubrizare a localității și beneficiar, cu atât mai puțin colectarea și virarea tarifului și raportarea lunară a numărului oscilant de persoane per proprietate individuală de locuit. Activitatea de conducere a asociațiilor de proprietari trebuie să se încadreze în prevederile legale. Astfel, conducerea asociației trebuie să urmărească ca toate actele pe care le semnează și și le asumă, să aibă legătură cu obiectul ei de activitate și anume, administrarea și gestionarea proprietății comune a condominiului. În opinia noastră pentru ușurarea desfășurării activității prestatorului serviciului de salubrizare pe domeniul public și privat al localității, ar fi mai potrivit ca redevența achitată de fiecare cetățean să fie colectată prin Direcția Venituri a localității, având în vedere faptul că contractul în baza căruia prestatorul operează este un contract administrativ și operează pe domeniul public al unității administrativ-teritoriale”, se arată într-un comunicat de presă al ULAL Arad.

Legat de contractele cu RETIM Ecologic Service SA sunt invocate şi unele „clauze aberante”, care nu ar trebui acceptate de asociaţiile de proprietari.

În cazul semnării, asociaţiile de proprietari îşi vor asuma, de exemplu, paza recipentelor în care se va colecta selectiv gunoiul menajer, astfel încât acestea să nu fie distruse sau furate. În plus, tot în sarcina asociaţiilor va cădea şi sarcina supravegherii colectării selective a deşeurilor. Cu alte cuvinte, ar trebui ca reprezentanţii asociaţiilor de proprietari să stea, 24 de ore din 24, cu ochii pe tomberoane…

Şi asta nu e tot! Iată ce alte clauze mai conţine contractul:

Contract-Specimen-asociatii-ARAD (Sursa: retim.ro)

  1. Isi bat joc de noi!!

    Raspunde
  2. […] Asociaţiile de proprietari din Arad sunt SCANDALIZATE! Ce prevăd CONTRACTELE de salubrizare cu RET… […]

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.