ATAC la adresa lui Igaş! Florin Tripa: „Se dovedeşte un demagog gata să profite de pe urma situaţiei în care se află cetăţenii din Nădlac”

ATAC la adresa lui Igaş! Florin Tripa: „Se dovedeşte un demagog gata să profite de pe urma situaţiei în care se află cetăţenii din Nădlac”

Senatorul Traian Igaş profită de necazurile pe care le au unii cetăţeni din Nădlac, pentru a-şi face gratuit imagine şi pentru a ataca unele instituţii ale statului, susţine consilierul judeţean Florin Tripa, secretar executiv al PSD Arad, într-un comunicat de presă.
„Domnul Igaş se face că nu ştie că există o legislaţie cu privire la modul în care sunt despăgubiţi oamenii a căror terenuri au fost expropriate pentru lucrări publice. Cetăţenii din Nădlac care sunt nemulţumiţi de sumele oferite pentru terenuri urmează paşii legali pentru a primi drepturile care li se cuvin. Nimeni nu poate să facă presiuni asupra unor instanţe sau a unor instituţii pentru a grăbi lucrurile. Nu văd ce legătură are primul ministru Ponta cu aceste probleme. În schimb, domnul Igaş se dovedeşte un demagog gata să profite de pe urma situaţiei în care se află cetăţenii din Nădlac, ceea ce nu îi face cinste. În astfel de cazuri, există proceduri stricte, pentru a preveni scurgerea unor sume foarte mari de bani. Nu am auzit ca domnul Igaş să fie propus modificări legislative care să urgenteze aceste proceduri”, a declarat Florin Tripa.
Acesta aminteşte că, „în timpul guvernării din care făcea parte domnul Igaş, la Pecica statul român a plătit 4 euro pentru un metru patrat de teren pentru unii cetăţeni, în timp ce alţii au primit sume foarte mici de bani”. „Atunci, nu l-am auzit pe domnul Igaş să fie revoltat sau nemulţumit. Este de notorietate că unii politicieni au făcut mari afaceri cu despăgubirile legate de autostradă. Poate că instituţiile statului ar trebui să verifice cum s-au făcut aceste despăgubiri şi cine a profitat de pe urma lor”, a subliniat Florin Tripa, secretarul executiv al PSD Arad.

  1. politica, bat-o vina! 2 iulie, 2015, 9:51 am

    PE VREME DE CRIZA OAMENII SI-AU PRIMIT BANII DIN DESPAGUBIRI, PE VREME DE CRESTERE ECONOMICA, SUB PONTA, CA ASA SPUNE PSD, NU SE DAU BANII DE DESPAGUBIRI!
    asta ar trb sa spuna tripa, daca ar avea curaj sa spuna adevarul!

    Raspunde
  2. jalnici si unii si altii.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.