În scopul prevenirii răspândirii în rândul populaţiei a infecţiilor cu Coronavirus (COVID – 19), la nivelul Tribunalului Arad şi al judecătoriilor aflate în circumscripţia teritorială a acestuia, a fost elaborat un plan de măsuri.
Acesta cuprinde, printre altele, recomandări privind transmiterea documentelor/cererilor, în format electronic, informarea publicului prin intermediul portalului/telefonic/Biroului de informare şi relaţii publice şi evitarea pe cât posibil a deplasării la instanţă.
În acest sens, recomandăm justiţiabililor, reprezentanţilor legali/convenţionali ai acestora ca prezentarea la sediul Tribunalului Arad şi al judecătoriilor arondate să se facă numai în cazurile în care sunt stabilite termene de judecată, termene pentru audierea de martori sau pentru depunerea de înscrisuri a căror caracter este urgent.
De asemenea, recomandăm transmiterea documentelor şi cererilor prin poştă, fax, sau, în format electronic, prin e-mail, părţile având posibilitatea solicitării judecării cauzelor în lipsă sau amânarea acestora pentru motive medicale, dacă este cazul.
Este important de ştiut faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 223 din Codul de procedură civilă, judecarea cauzelor civile poate avea loc în lipsa uneia dintre părţi, sau chiar a ambelor părţi, în acest caz doar dacă una dintre ele a cerut în scris judecarea cauzei în lipsă.
Aceste dispoziţii nu se aplică în cazul proceselor de divorţ, în primă instanţă, în ceea ce priveşte reclamantul, întrucât, potrivit art. 922 din Codul de procedură civilă, „Dacă la termenul de judecată, în primă instanţă, reclamantul lipseşte nejustificat şi se înfăţişează numai pârâtul, cererea va fi respinsă ca nesusţinută.”
Informaţiile referitoare la dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată pot fi solicitate telefonic, prin intermediul Biroului de informare şi relaţii publice sau prin mijloace electronice (fax, e-mail). Recomandăm justiţiabililor/apărătorilor să studieze dosarele prin intermediul aplicaţiei Dosarul electronic.
Persoanele care se află în carantină/izolare la domiciliu vor înştiinţa în scris completul de judecată printr-o cerere înaintată la dosar prin mijloace electronice.
Pe toată durata prezenţei în instanţă, publicul este rugat să respecte măsurile de igienă şi protecţie, recomandate de Ministerul Sănătăţii, care sunt afişate în loc vizibil şi la sediul Tribunalului Arad şi judecătoriilor aflate în circumscripţia teritorială a acestuia.
Reamintim faptul că, Tribunalul Arad a implementat şi a dezvoltat aplicaţia dosarul electronic, o aplicație proprie ce permite comunicarea electronică securizată a citațiilor și a actelor de procedură de la instanțe și către instanțe.
Totodată, prin intermediul acestei aplicaţii părţile au posibilitatea de a vizualiza şi descărca dosarul de judecată, fiind suficientă o singură autentificare pentru a vizualiza toate dosarele în care persoana este parte, astfel, părţile pot studia propriul dosar de judecată de oriunde.
Pentru a avea acces la dosarul electronic, este suficient ca în documentele înaintate instanţei, de preferinţă în partea introductivă, să fie menţionate: adresa de e-mail şi numărul de telefon mobil.
Pot solicita accesul la dosarul electronic: părţile din dosar, avocatul unei părţi, executorul şi lichidatorul, dosarul electronic putând fi accesat pe pagina http://tribunalularad.ro/.
Cererea de acces la dosarul electronic poate fi descărcată de pe adresa http://tribunalularad.ro/ – cererea nu trebuie semnată, însă trebuie să fie însoţită de o copie a cărţii de identitate şi/sau dovada calităţii de reprezentant.
În cazul în care a fost menţionată deja adresa de e-mail şi numărul de telefon mobil în documentele depuse la instanţă, nu mai este necesară formularea unei cereri exprese de acces la dosarul electronic.
Lasă un comentariu