Pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în perioada mini-vacanţei de Rusalii, jandarmii arădeni vor intensifica măsurile specifice de ordine publică.
Aceștia vor acţiona zilnic independent şi în cooperare cu efective de poliţie, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.
Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad vor avea în vedere prevenirea fenomenului contravenţional şi infracţional, descurajarea persoanelor predispuse la comiterea de fapte antisociale şi aplicarea măsurilor legale la constatarea acestora, precum și supravegherea răspectării, de către participanții la diferite evenimente, a măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS Cov 2.
Totodată, în această perioadă, jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică la manifestările cu caracter religios, desfășurate la Catedrala Sfânta Treime din Arad, Mănăstirea Hodoș Bodrog, Mănăstirea Gai și în zona lăcașurilor de cult din județul Arad.
Pentru evitarea unor situaţii neplăcute, jandarmii recomandă cetățenilor să adopte un comportament civilizat, să respecte măsurile de ordine stabilite, să evite conflictele de orice natură, și nu în ultimul rând, să respecte măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS Cov 2, iar în caz de nevoie să solicite sprijinul jandarmilor sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Lasă un comentariu