Ca urmare a comunicării alocării fondurilor de către Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială Arad, la solicitarea DGASPC Arad, Consiliul Județean Arad s-a mobilizat în vederea convocării, astăzi, 18.11.2016, ora 13.00, în ședință extraordinară a consilierilor județeni.
Ordinea de zi a prevăzut un singur punct: proiectul de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli al județului Arad. Acesta a fost votat în unanimitate.
Achitarea indemnizației de însoțitor cuvenită persoanelor cu handicap vizual grav, care încasează drepturile conform Legii nr. 448/2006 în cont de tip card deschis la CEC Bank, va fi operată, astfel, în cel mai scurt timp.
Lasă un comentariu