Atenție șoferi RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE în mai multe zone din oraș. Se lucrează la reţeaua de apă

Atenție șoferi RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE în mai multe zone din oraș. Se lucrează la reţeaua de apă

Autoritățile locale anunță restricții de circulație în zona Făt Frumos, unde sunt efectuate lucrări la rețeaua de apă.

În această perioadă, în cadrul contractului CL1 Reabilitare reţele apă în Municipiul Arad, Compania de Apă Arad execută lucrări de reabilitare a reţelei de apă potabilă şi de construcţie a căminelor de vane pe Calea Aurel Vlaicu, la intersecţia cu strada Făt Frumos.

Antreprenorul a solicitat avizul Comisiei de Sistematizare a Circulaţiei în vederea execuţiei acestor lucrări după cum urmează: o excavaţie de 3X3 m , necesitând o zonă de lucru de 25X4 m, pentru căminul nou de vane situat în scuarul dintre sensurile de circulaţie, cu ocuparea parţială a  benzilor 2 de mers şi a scuarului, şi devierea circulaţiei pe banda 1. Tot în această zonă se execută o săpătură deschisă în vederea montării conductei de fontă ductilă pe o lungime de 30 m, şi o excavaţie de 3X3 m, necesitând o zonă de lucru de 25X4 m, pentru 3 cămine noi, cu ocuparea benzii 1 şi devierea circulaţiei pe banda 2.

În urma analizării documentaţiei depuse, Comisia de Sistematizare a Circulaţiei a avizat favorabil restricţiile de circulaţie necesare în vederea executării lucrărilor menţionate mai sus, cu condiţia semnalizării corespunzătoare a acestora, până la data de 1 noiembrie. 

Tot în această perioadă în municipiu se mai lucrează pe strada I.C. Brătianu, pe Calea Iuliu Maniu – intersecţie cu strada Ineului, respectiv cu strada Călimăneşti şi pe Calea Radnei – intersecţie cu strada Renaşterii.

Date fiind restricţiile parţiale de circulaţie, participanţilor la trafic le este recomandat să opteze pentru rute alternative.

  1. […] post Atenție șoferi RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE în mai multe zone din oraș. Se lucrează la reţeaua d… appeared first on […]

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.