Polițiștii vă recomandă să circulați cu mai multă prudență, ținând cont de precipitațiile abundente care au căzut și vor cădea în perioada următoare.
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări de Cod Galben și Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, cantități de apă importante și ploi abundente, fenomene ce se vor manifesta în intervalul 8 iulie ora 11 – 10 iulie ora 21, după cum urmează: Cod galben – interval de valabilitate: 8 iulie, ora 11 – 10 iulie, ora 21 – fenomene vizate fiind instabilitate atmosferică accentuată și cantități însemnate de apă. În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și pe arii restrânse căderi de grindină.
Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de peste 25 l/mp și izolat 40…50 l/mp.
Pentru codul portocaliu, intervalul de valabilitate este 8 iulie, ora 16 – 10 iulie, ora 21, fenomenele vizate fiind ploile abundente.
În Oltenia, în vestul și nordul Munteniei, sudul și vestul Transilvaniei, precum și în jumătatea de sud a Banatului și în sud-vestul Moldovei vor fi intervale de timp în care va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă de 40…50 l/mp și pe arii restrânse 70…80l/mp.
Astfel, în contextul fenomenelor meteo preconizate, în data de 8 iulie au intervenit 5.260 de polițiști cu 2.701 autospeciale. Astză, 9.220 de polițiști vor interveni cu 4.775 de autospeciale, iar pe 10 iulie, 7.066 de polițiști vor acționa cu 3.647 de autospeciale.
Pentru o călătorie în siguranţă, în contextul avertizării meteorologice, Poliţia Română vă recomandă:
Pentru prevenirea producerii accidentelor de circulaţie, pe fondul condiţiilor meteorologice nefavorabile, recomandăm conducătorilor auto să se intereseze cu privire la starea meteorologică de pe traseul pe care urmează să îl parcurgă.
Dacă întâlniți porțiuni unde partea carosabilă este umedă, circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.
Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos. Nu efectuaţi depăşiri riscante!
Conștientizați în permanenţă pericolul de a acvaplana. În acele momente anvelopa nu mai are contact cu asfaltul, sub ea existând doar o peliculă de apă. Atunci, controlul maşinii este practic imposibil. Această situaţie apare atunci când anvelopa nu mai poate evacua cantitatea de apă pe care o întâlneşte.
În principiu, acvaplanarea apare foarte repede la anvelopele uzate sau la trecerea prin bălţi cu o viteză prea mare. Pericolul de accident în acest caz este extrem de ridicat. Până ce maşina nu încetineşte, nu poate fi controlată aproape deloc.
Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere nedorite, Poliţia Română recomandă conducătorilor de autovehicule să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă!
Folosiţi luminile de întâlnire și pe timpul zilei, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă. Curăţaţi în permanenţă farurile, blocurile de semnalizare, parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului, asiguraţi buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!
Efectuați fiecare manevră în trafic numai după o temeinică asigurare!
În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul, decât în condiţii normale!
În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile! Nu vă angajaţi în depăşirea de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate şi faceţi fiecare manevră în trafic, numai după o temeinică asigurare.
Pietonii sunt rugaţi să îşi ia toate măsurile de precauţie, pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi. Totodată, îi sfătuim să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă prin locurile permise, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi!
De asemenea, vă atragem atenţia asupra necesităţii respectării indicaţiilor polițiștilor rutieri, în cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum.
Lasă un comentariu