Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă atenţionare, valabilă în in intervalul 21 februarie, ora 05 – 22 februarie, ora 10, fenomele vizate fiind ninsorile, intensificări ale vântului şi precipitaţii moderate cantitativ.
În intervalul menţionat, în vestul, nord-vestul şi centrul ţării, precum şi la munte, vor fi precipitaţii moderate cantitativ şi se vor cumula local 10…15 l/mp şi pe arii restrânse peste 25 l/mp.
La munte şi în Maramureş vor predomina ninsorile şi, îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali, în Munţii Apuseni şi la altitudini mari în Carpaţii Meridionali, se va depune strat nou, consistent de zăpadă. În Crişana şi Transilvania se vor semnala precipitaţii mixte ce vor favoriza depunerile de polei.
Temporar vântul va avea intensificări în zona de munte, cu viteze de 50…60 km/h, iar pe creste rafalele vor depăşi 70…80 km/h, viscolind şi spulberând ninsoarea.
Pe parcursul zilei de luni, 20 februarie, pe arii restrânse va fi polei şi, local, în regiunile estice, centrale şi la munte va mai ninge, în general slab cantitativ.
Lasă un comentariu