Mai multe județe din zona de vest a țării, între care și Aradul, vor intra astăzi sub cod galben de precipitații și vânt puternic.
Un număr de 14 judeţe din zona de vest a ţării, între care și Arad, vor intra sub cod galben de averse luni, la ora 15, atenţionarea meteorologilor fiind valabilă până marţi, la ora 6.
În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, local în Transilvania și vestul Olteniei instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și izolat grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25 l/mp și, pe arii restrânse, 35…50 l/mp, îndeosebi în Carpații Occidentali și nordul Carpaților Orientali.
Temporar vântul va avea intensificări, cu viteze de 55…60 km/h și în special în zona montană înaltă peste 70…80 km/h, iar în timpul ploilor, trecător va lua aspect de vijelie.
Lasă un comentariu