În absolut toate domeniile, atunci când măsura se depășește lucrurile o pot lua razna.
Doamna Dăncilă Viorica, prim ministru al României, aflându-se în vizită la Bruxelles, s-a întâlnit cu lideri ai Parlamentului European spre a discuta chestiuni. Care privesc Uniunea Europeană în ansamblu și nu numai pe ea. Cu popularii care dețin majoritatea scaunelor în for treaba cu vorbele a fost simplă. Ălora le spui ce crezi iar ei înțeleg ce vor. Din astfel de întâlniri nu există un comunicat comun. Nici nu ar fi interesant, știindu-le apucăturile. Situația devine mai colorată atunci când se întâlnește doamna Dăncilă cu partenerii socialiști din Parlament. În ciuda doctrinei lor politice, aceștia, mai scrobiți decât ai noștri, de pe scaune cu nordul în spate (poziție superioară având în vedere curbura planetei) reproșează socialiștilor români atașamentul lor față de valorile tradiționale românești ale familiei. Căci cam așa se traduce reproșul, chiar dacă spre public s-a tras cu ghiulele false. Adică noi, românii și cei din PSD suntem cam învechiți și ne opunem homosexualilor, pe când ei, europenii, au decis că a venit vremea schimbării. Iac-așa. Acuma că ei greșesc și noi suntem de partea bună e o chestiune de valoare moral – creștină. Pe care pare că unii o ignoră total și, ca urmare, gândirea lor se umflă precum aluatul dospit. Valorile de acest fel nu au limitare în timp, cum ar crede aceștia. Revoluția tehnică nu a dus la stoparea lor. Aceasta, mai degrabă, confirmă sursa inepuizabilă prin care revoluția își urmează calea.
Domnii din UE, făcând pe naivii, nu fac altceva decât să ne dea de înțeles că, de fapt, prin atitudinea lor, ne sugerează că ceea ce noi ne dorim ca modificare expresă în Constituție aduce prejudicii unei însemnate minorități. Așa, și? Care ar fi folosul majorității dacă s-ar adopta alte tipuri de norme? Ar crește natalitatea? Bunăstarea? Sau ce ce ne-am alege? UE și oricine de pe planeta asta nu are nici un fel de răspuns la asta. Există însă răspuns pe partea de blestem. Care nu e de bine. Păi hai să vedem:
UE a ales ca strategie acceptarea migrației islamice cu porție pentru fiecare stat membru. Cu ce scop? Pentru a-i ajuta pe sărmanii nevolnici? Probabil. Asta pe termen scurt. Dar, pe termen mai de perspectivă, ideea merge la o integrare a lor printre noi în așa fel încât în câteva zeci de ani să fie asimilați complet. Și cum se gândesc iluștrii din UE să facă asta? Simplu. Școlarizându-i încă din primele clase, dar lăsându-i în cultura din care au venit. Adică cea a urii. Totale. Învață să scrie, să vorbească într-una din limbile europene, dar acasă vorbesc și gândesc tot în limba arabă sau turcă. Nu vor fi niciodată europeni. Așa cum nici noi nu vom fi niciodată altceva decât români, atașați valorilor moral – creștine. Și de aia facem referendum. Nu în ciuda cuiva, ci doar în sprijinul nostru. Și dacă nu vă convine dați-ne afară din Europa. Oricum, e de analizat cui a fost mai profitabilă aderarea noastră. Lor sau nouă? Cineva ar putea să facă niște socoteli. Măcar să știm cum stăm.
Pe de altă parte, cu ce avem și ne-a lăsat Dumnezu, ne descurcăm foarte bine. Important este ca toți cei care ne vor guverna să fie din aceia care doar se ling pe degete. Pentru că, din ceilalți, care și-au pus și în blide am avut destui.
Și ar mai fi ceva foarte important. Pacea socială. Asta e foarte greu de realizat atâta timp cât o considerăm o țintă de nivel mijlociu. Pentru că, dacă realizăm importanța ei strategică, vom face tot ce ne stă în putință ca s-o obținem. Aici, la noi în țară. După referendum.
O fi importantă și președinția UE de la anul, dar nu atât încât să nu facem curățenie printre noi.
Stimate d-le Virgil Florea eu am o singura intrebare pentru d-voastra: daca la noi este asa de bine si la ceilalti asa de rau de ce ati emigrat?!?
Este doar problema mea personală. iAr eu nu am spus că la noi e așa de bine. MAi recitiți ce am scris.
Florea e doar un alt traseist politic……