În organizarea Departamentului Centenar din cadrul Guvernului României şi cu sprijinul Instituției Prefectului – Județul Arad, la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” a avut loc astăzi o dezbatere ce se înscrie în seria „România Centenară”, demers ce își propune centralizarea proiectelor propuse de autorități locale și universități în vederea pregătirii, organizării și desfășurării manifestărilor, a acțiunilor și proiectelor de aniversare a Centenarului Marii Uniri (1918-2018) și al Primului Război Mondial.
La dezbatere au participat: Înaltpreasfinția Sa Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, secretarul de stat Cristian Videscu, din partea Departamentului Centenar, prefectul Cosmin Pribac și subprefectul Florentina Horgea, primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă, şi deputatul Glad Varga. Gazda evenimentului, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, a fost reprezentată de președintele fondator Aurel Ardelean și de rectorul Coralia Cotoraci. Alături de persoanele enumerate s-au aflat în sală directori ai instituțiilor culturale din Arad, conducători ai structurilor județene din cadrul M.A.I. și M.A.P.N., reprezentanți ai asociațiilor oamenilor de cultură din județul Arad, reprezentanți ai minorităților naționale și ai cultelor, istorici, membri ai asociațiilor de revoluționari şi membri ai unor organizații din societatea civilă.
În cadrul discuțiilor au fost enumerate proiecte, idei, inițiative, provenite din toate mediile: Administrație publică, mediu universitar, asociații culturale sau ale societății civile.
Dezbaterea a avut un caracter de lucru, urmărindu-se identificarea modalităților de punere în practică a proiectelor enunțate. Participanții la dezbatere au subliniat, în mod repetat, importanța evidențierii corecte a rolului esențial pe care l-a avut Aradul în realizarea actului politic de la 1 Decembrie 1918, fapt istoric de care se va ține cont în creionarea programului național al manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri.
Lasă un comentariu