Autorităţile, în ALERTĂ: Aradul poate rămâne FĂRĂ CĂLDURĂ şi APĂ CALDĂ

Autorităţile, în ALERTĂ: Aradul poate rămâne FĂRĂ CĂLDURĂ şi APĂ CALDĂ

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit astăzi la Instituția Prefectului într-o ședință extraordinară având pe ordinea de zi situația generată de datoriile neachitate ale CET Arad către diverși furnizori ai combustibilului necesar producerii agentului termic pentru sistemul centralizat de încălzire din Municipiul Arad.

La ședința condusă de prefectul Cosmin Pribac au participat membrii CJSU Arad, preşedintele interimar al Consiliului Județean Arad, Adrian Țolea, reprezentanți din conducerile S.C. CET S.A. Arad și CET Hidrocarburi, lideri de sindicat.

Primăria Municipiului Arad nu a fost reprezentată la această ședință, deși a fost trimisă o invitație oficială adresată conducerii instituției. La finalul ședinței, Comitetul a adoptat o hotărâre privind notificarea Primăriei Arad în vederea identificării soluțiilor pentru rezolvarea situației, ținând cont de legislația în vigoare și de un punct de vedere al Ministerului Finanțelor Publice.

„În cursul lunii decembrie, la solicitarea conducerii S.C. CET Arad S.A, am transmis Ministerelor de Finanțe, al Dezvoltării Regionale și al Internelor descrierea situației economice în care se află centrala arădeană. Tot atunci am semnat și un Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea unui ajutor de 40 milioane de lei către Primăria Arad în vederea plății datoriilor existente către furnizorii de gaz și cărbune. Conform unui punct de vedere al Ministerului de Finanțe, nu s-a putut da curs Proiectului de Hotărâre deoarece Primăria Municipiului Arad nu a putut demonstra pe de o parte că are înregistrată în contabilitate ca datorie suma cerută, iar pe de altă parte nu a putut aduce argumente credibile care să arate de ce nu s-a acoperit datoria respectivă din excedentul bugetar. În conformitate cu legislația în vigoare, respectiv Ordinul 1121/2014 al MDRAP, art. 26, doar autoritatea locală este abilitată să acorde ajutor de stat, de la bugetul local, către operatorii economici din subordine, în vederea acoperirii pierderilor induse de prestarea serviciilor de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru populație în sistem centralizat și neaaceptate în calculul prețului sau al tarifului făcut de autoritățile competente în baza Ordonanței Guvernului 36/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 483/2006”, a declarat prefectul Cosmin Pribac.

comitet situatii de urgenta 2

„Țin să precizez că am transmis la București toate sesizările venite din partea CET-ului, a sindicatului CET și de asemenea am semnat trei Proiecte de Hotărâre în ultimele luni ale anului trecut prin care s-au cerut bani, în diferite forme, de la București pentru datoriile CET-ului. Nu este o situație plăcută cea în care ne aflăm, însă repet, și este un fapt asupra căruia toți participanții la ședință am căzut de acord, din punct de vedere legal doar Primăria Arad poate acționa pentru rezolvarea situației pe termen scurt prin acoperirea datoriilor, iar pe termen mediu și lung prin demararea unui program intensiv de investiții care să reducă din pierderile de agent termic care se produc pe traseul de la CET la beneficiari. Sper ca organele decidente din cadrul Primăriei Arad să aibă înțelepciunea de a judeca acestă situație în beneficiul celor 80.000 de arădeni care putea fi afectați de o eventuală oprire a furnizării agentului termic”, a mai declarat prefectul.

????????????????????????????????????

  1. Falca si toti cei de la primarie nu au facut nimic atatia ani pt. CET si acum acesta e rezultatul. roadele nepasarii lor le culeg aradenii de rand

    Raspunde
  2. NU, acestea sunt roadele neputinţei lor de a judeca un om după adevărata valoare şi nu după yâmbete de circumstanţe plasate cu viclenie la ospeţele organiyate de el din banii arădenilor pentru vecini, pensionari şi mia ştiu eu ce categorie de oameni dispuşi la vot fără discernământ. Acesta este Falcă pe care l+au votat cei ce acum tremură de frig prin apartamente. Să tremuer măcar până în iulie.

    Raspunde
    • ma lasati-o balta si nu tot il invinuiti pe d-l Falca ca unde a depins de dansul a facut in diverse situatii ,in unele cazuri chiar a intervenit riscand in interesul cetateanului ! aici e vorba de mafiotii din PSD care blocheaza fondurile spre Arad sau le trimit cu intariere spre judetele undeau procentaj mic de favoriti ! daca si Aradul ar fi avut majoritatea la alegeri sa fi vazut atunci cum veneau fonduri ! Ar trebui ca PSD-ul sa dispara complet de pe fata pamantului impreuna cu Ponta ! Toti sunt falsi niste laudarosi ,si departe de a infatui ceea ce promit ! vai de ei ! sa piara pt totdeauna nici de numele de PSD sa nu se mai stie ! UUUUUUUUU PSD !!!!

      Raspunde
  3. acusi vine primavara , si iarasi ii doare la banana pe toti de cet !

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.