Unitatea Locală de Sprijin Arad s-a întrunit în data de 27.09.2018, pentru a dezbate și propune recomandări cu privire la prevenirea introducerii pestei porcine africane în Arad.
Cu această ocazie, Sever Putin, medic în cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Arad, a prezentat detaliat informații despre acest subiect, precum: cauze, specii afectate, cum a evoluat pesta până acum pe teritoriul României, ce zone din Europa sunt afectate, cât de lungă e perioada dintre momentul infestării și apariția simptomelor, cum arată un porc bolnav, cum se transmite virusul, dacă există vaccin și tratament, ce trebuie să facă proprietarii, în cazul în care au bănuiala unui animal bolnav, cine și în ce condiții beneficiază de despăgubiri etc.
Drept consecință, s-au stabilit anumite măsuri pe plan local, pentru prevenirea apariției pestei porcine. Dintre acestea, unele vizează interzicerea comercializării porcilor în afara municipiului, fără avizele sanitare necesare, interzicerea achiziționării sau vânzării porcilor fără documente legale de însoțire a mărfii, precum și interzicerea comercializării cărnii de porc și a produselor din carne între cetățeni.
De asemenea, toți porcii de pe raza municipiului Arad trebuie identificați, iar crescătorii au obligația de a-și înregistra efectivele porcine.
Orice îmbolnăvire sau moarte a unui animal trebuie în mod obligatoriu anunțată la medicul veterinar, iar porcii nu trebuie lăsați în libertate, pe pășuni sau terenuri virane.
Ca măsuri de biosecuritate, s-a stabilit ca adăposturile destinate creșterii porcilor să fie îngrădite, pentru a elimina contactul cu alți porci sau mistreți din zonă. De asemenea, trebuie prevenit accesul păsărilor, rozătoarelor sau altor animale. Starea de sănătate a porcilor trebuie monitorizată permanent, iar contactul cu porcii din alte gospodării trebuie eliminat.
Sacrificarea pentru consum a animalelor bolnave este strict interzisă, pentru a evita ca omul să devină vector de transmitere a virusului. Persoanele care lucrează la adăposturile porcilor trebuie să poarte haine și încălțăminte special destinată acestui scop, informează Primăria.
Lasă un comentariu