Avertisment DUR din partea MAE! Românii care călătoresc în această țară, ÎN PERICOL!

Avertisment DUR din partea MAE! Românii care călătoresc în această țară, ÎN PERICOL!

 

Românii care călătoresc în străinătate sunt avertizați de către Ministerul Afacerilor Externe să fie extrem de precauți și vigilenți, să evite manifestațiile sau orice alt tip de evenimente publice care ar putea degenera în violențe.

Anunțul vine după ce Ankara a prelungit starea de urgență cu încă 3 luni, începând de la data de 19 octombrie.

Ministerul Afacerilor Externe le recomandă românilor care sunt în Turcia sau care urmează să meargă în această ţară să evite capitala Ankara și orașele Istanbul și Izmir.

„Având în vedere că situația de securitate din Republica Turcia se menține instabilă, cu precădere în aria capitalei Ankara, a orașelor Istanbul şi Izmir, precum şi în alte oraşe mari din Turcia, Ministerul Afacerilor Externe reiterează avertismentul adresat cetățenilor români aflați sau care se deplasează în această țară de a rămâne extrem de precauți și vigilenți, evitând implicarea în orice manifestații sau alte evenimente publice care ar putea degenera în violențe”, se arată într-un comunicat de presă al MAE.

„Potrivit informațiilor furnizate de autoritățile turce, instaurarea stării de urgență nu are ca efect direct restricționarea libertății de circulație a populației civile, nici a turiștilor străini”, mai scrie MAE.

De asemenea, reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe subliniază că este necesară informarea permanentă asupra evoluției interne din această ţară și verificarea disponibilității mijloacelor de transport înspre sau dinspre Turcia, precum și a orarului de funcționare a punctelor de trecere a frontierei, care poate suferi modificări. Se recomandă, totodată, cetățenilor români aflați pe teritoriul Turciei să aibă în permanență asupra lor documentele de călătorie, pentru eventuale controale/filtre organizate de forțele de ordine locale.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.