Polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat o percheziție la domiciliul unui bărbat bănuit de pornografie infantilă prin intermediul unui site de socializare. Cel în cauză a fost reținut, iar ulterior arestat preventiv.
La data de 10 ianuarie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploiești şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploiești au efectuat o percheziție la domiciliul unui bărbat, de 47 de ani, din localitatea Făgăraș, județul Brașov, bănuit de pornografie infantilă prin sisteme informatice.
Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2012 până în prezent, bărbatul ar fi creat aproximativ 70 de conturi pe un site de socializare, cu date de identificare false. Prin intermediul acestor conturi, acesta ar fi socializat cu minori – utilizatori ai unor conturi pe aceeași platformă, pretinzând că este un minor, de sex feminin, sau masculin, cu vârste cuprinse, după caz, între 10 și 17 ani.
Pentru a crea convingerea minorilor cu privire la realitatea persoanelor din spatele fiecărui cont, bărbatul inventa câte o poveste complexă în spatele fiecărui personaj, postând zilnic de pe fiecare cont și asociind conturile prin relații de prietenie, sau rudenie. În acest mod, acesta a reușit să acumuleze, pe unele dintre conturi, peste o mie de “prieteni” – utilizatori minori.
În urma percheziţiilor, polițiștii au ridicat sisteme informatice și suporturi de stocare a datelor informatice.
De asemenea, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior, pe numele acestuia Tribunalul Prahova dispunând măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.
Lasă un comentariu