Bărbat prins la furat, la doar câteva zile după ce a ieșit din închisoare

Bărbat prins la furat, la doar câteva zile după ce a ieșit din închisoare

Un hoț care a furat un telefon mobil de la o femeie cu doi copii în timp ce o ajuta să urce scările unui magazin a fost depistat de  jandarmii arădeni la scurt timp după producerea furtului.

Incidentul a avut loc în data de 29 ianuarie, în jurul orei 19. Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Arad informează că o femeie a sesizat, printr-un apel la 112, că i-a fost furat telefonul de către un bărbat care inițial se oferise să o ajute pe aceasta și pe cei doi copii care o însoțeau să urce scările unui magazin din zona Spitalului Municipal din Arad. Într-un timp foarte scurt, pe baza semnalmentelor trimise către toate forțele de ordine din teren, bărbatul a fost depistat de jandarmii arădeni pe strada Aprodu Purice din municipiul Arad, având asupra sa telefonul sustras. În urma verificărilor efectuate de oamenii legii a reieșit faptul că cel în cauză, în vârstă de 34 de ani, era eliberat de câteva zile din închisoare. Pe numele acestuia au fost întocmite actele de sesizare pentru furt și a fost predat organelor abilitate în vederea continuării cercetărilor.

Foto/video: IJJ Arad

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.