Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat şi reţinut un cetăţean român care figura în bazele de date ca fiind urmărit general, alertă emisă de autorităţile române, pentru infracţiuni de furt.
„În data de 18.01.2016, ora 17.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Csanadpalota, I.T.P.F. Oradea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pasager într-un autocar care circula pe relaţia Germania-România, cetăţeanul român Mihai I., în vârstă de 44 de ani, din judeţul Vaslui”, se arată într-un comunicat al IJPF Arad.
După controlul specific, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul figurează ca fiind „căutat pentru arestare şi predare sau extrădare”, alertă emisă de România, bărbatul având de executat o pedeapsă cu închisoare de 1 an şi 8 luni pentru infracţiuni de furt.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe de poliţişti din cadrul I.P.J Arad în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Lasă un comentariu