Un arădean în vârstă de 73 de ani a fost tâlhărit, miercuri seara, pe o stradă situată în plin centrul Aradului.
„În jurul orei 22.15, polițiștii au fost sesizați despre comiterea unei tâlhării pe raza municipiului Arad, al cărei autor ar fi un bărbat tânăr. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că persoana vătămată, un bărbat de 73 de ani din Arad, în timp ce se deplasa pe strada Horia din municipiu, prin smulgere, ar fi fost deposedată de către o persoană necunoscută, de o borsetă care conținea telefoane, carduri bancare, acte, chei și 115 lei. La doar câteva minute de la sesizarea faptei a fost depistat cel bănuit de săvârșirea infracțiunii”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Tânărul de doar 22 de ani, din județul Bihor, a fost depistat la intersecția străzilor Bulevardul Revoluției și Mircea Stănescu, la un bancomat al unei unități bancare, în timp ce încerca să scoată bani de pe unul din cardurile sustrase.
Odată cu identificarea acestuia, s-a reusit recuperarea bunurilor sustrase (in valoare de aproximativ 1.000 de lei) o parte fiind găsite asupra tânărului iar altele pe marginea străzii, aruncate.
Bihoreanul este acum cercetat de polițiști pentru tâlhărie calificată.
Lasă un comentariu