Eram ferm convins că fiind într-un an electoral vom avea parte de multe momente penibile din partea politicienilor care vor promite lucruri nemaiîntâlnite până acum în oraşul nostru. Că fiecare va veni cu felia sa de fantezii inventate de mari „maiştri“ în ale marketingului electoral. Că vom auzi planuri atât de nerealiste încât până şi microfoanele aflate în faţa politicienilor se vor topi când le vor auzi.
Dar nu mă aşteptam ca tocmai primarul Aradului să îşi creioneze o parte din campania electorală folosindu-se de capitolul sport. Adică, cel puţin pentru mine dar sunt sigur că şi pentru mulţi alţi arădeni, acest lucru seamănă cu un medic legist care face reclamă spunând cât de viu pare cadavrul pe care îl are pe masa de autopsie. După ce a pus la pământ tot ce înseamnă echipe de sport din oraşul acesta, după ce sub mandatul său stadioanele de fotbal au dispărut ca şi ţânţarii iarna (mai rămâne câte unul mic, slab şi veştejit), după ce bazele sportive ale municipalităţii sunt în paragină şi nu pot fi practicate, Gheorghe Falcă apare şi se laudă cu Cupa Davis şi Cupa Europei la de aruncări lungi. Evenimente pentru care a dat vreo câteva sute de mii de euro, bineînţeles că nimeni nu ştie exact pentru ce.
Sala Polivalentă a fost reabilitată din fondurile MTS, dar singurul care apare şi se laudă cu acest lucru e primarul Aradului. Care de cel puţin două ori pe săptămână îşi pune poze pe Facebook din sala sporturilor, cu lucrările care se desfăşoară acolo. Dar când a fost întrebat despre acoperişul spart, a menţionat că na, e treaba Ministerului să rezolve şi problema asta. Altfel spus, alţii să repare, noi să ne asumăm meritele. Că merităm din plin! Şi dacă tot l-am văzut într-o poză epică pe primar alături de Alexandru Meszar în Sala Polivalentă, mă întreb, oare „Şoani“ nu l-a întrebat pe idolul său de ce nu există în oraşul nostru un teren pe care UTA BD să se antreneze normal? Deci nu pe sintetic, nu pe noroi, ci chiar pe un teren normal cu iarbă. Sau dacă l-a întrebat cum se poate rezolva problema cu boilerul minune de pe Motorul, ca jucătorii să aibă condiţii normale şi logice, adică măcar să se poată spăla după antrenamente şi meciuri.
De asemenea, săptămâna trecută l-am auzit pe primar la un radio din Arad vorbind ca şi cum … ar fi fost într-o stare extrem de euforică. Vorbea despre faptul că Aradul va deveni cunoscut în România pentru bazele sale sportive, că vom avea atâtea terenuri de antrenament şi hoteluri pentru sportivi încât toate echipele naţionale ale României, indiferent de sportul pe care îl practică, vor veni la Arad să se pregătească înainte de deplasările în vederea turneelor din străinătate. Că între Aradul Nou şi Ceala se pregăteşte o super mega mare bază sportivă, care va cuprinde vreo şase terenuri de tenis şi vreo patru de fotbal. Serios? Înainte să se arunce cu astfel de cifre pentru care probabil doar se vor face studii de fezabilitate de către singura şi unica firmă din Arad care poate face aşa ceva (să trăieşti bine doamna Falcă!) nu mai bine primarul s-ar fi ocupat de cele existente? De bazele pe care copii din Arad nu le pot folosi pe timp de iarnă că nu îi lasă nenea Dugăşescu sau nu pot fi folosite din cauza preţurilor exorbitante cerute de Municipalitate?
Într-o perioadă în care sportul este în moarte clinică în oraşul nostru, primarul Falcă creionează o realitate total falsă. Pe care probabil doar dânsul o crede! Na, ştiţi vorba aia, ce îşi face omul cu mâna sa, lucrul manual se numeşte. Iar Falcă e pe scaunul pe care îl ocupă de 12 ani încoace datorită nouă, arădenilor.
Lasă un comentariu