Holdingul Beate Uhse AG a depus vineri, 15 decembrie, cererea de intrare in insolventa in regie proprie. Acesta este inceputul sfarsitului celei mai vechi companii erotice germane. Fondata la scurt timp dupa cel de-al doilea razboi mondial, compania s-a dezvoltat fulminant in anii 70-80, devenind cel mai mare concern erotic european. Insa piata produselor sexuale s-a schimbat, nu doar prin concurenta magazinelor online, a filmelor erotice la liber pe net, ci si prin modificarea gusturilor clientelei feminine.
-
70 de ani de succes in sex-business
Iata cum a inceput povestea fondatoarei concernului, nascuta in 1919 in Prusia de Est si decedata in Elvetia, in anul 2001. Fost pilot in aviatia germana, Beate Uhse a initiat in 1946, dupa cel de-al doilea razboi mondial, o campanie de informare a femeilor din landul Schleswig-Holstein, cu privire la contraceptie. La acel moment, brosura sa informativa „Schrift X” era de mare necesitate si a fost un mare succes, multe femei germane declarand sarcini nedorite, dupa razboi.
Doi ani mai tarziu, in 1948, ajutata de cel de-al doilea sot al sau, Walter Rotermund, Uhse a inceput la Flensburg, in nordul Germaniei, vanzarile prin posta a revistelor informative referitoare la sex. Ulterior, ea a expediat nu doar reviste, ci si prezervative, ajungand, in anul 1960, la peste un milion de clienti. In 1961, compania avea o cifra de afaceri de 7,3 milioane de marci germane. In 1973, Beate Uhse a deschis „Institutul de Igiena Maritala” din Flensburg, ca primul sex-shop din Germania.
In anii saizeci si saptezeci, in urma revolutiei sexuale, cererea a crescut exponential. In 1971, existau deja 25 de magazine Beate Uhse in Republica Federala. La mijlocul anilor 70, in fostul RFG a fost ridicate barierele legale si liberalizata pornografia. Drept urmare, industria erotica a cunoscut o dezvoltare extraordinara: au aparut din ce in ce mai multe magazine de profil, afacerile cu comenzi prin posta de filme, lenjerie si jucarii sexuale au inflorit.
De acest boom al bransei a profitat si Beate Uhse, care a fondat in anul 1981 societatea pe actiuni Beate Uhse AG. Compania opera pe trei segmente: al comercializarii en-gros, al livrarilor la domiciliu si al popularizarii produselor prin intermediul unor reviste de specialitate, in care scop a fost infiintata editura „Orion”. Afacerea era coordonata nu doar de Beate Uhse-Rotermund, ci si de fiii sai Ulrich, Klaus si Dirk.
Caderea Zidului Berlinului in 1989 si reunificarea Germaniei, din 1990, au impulsionat si mai mult afacerile familiei. Profitand de cererea de pe piata din cele cinci noi landuri din Est, afacerea s-a extins prin deschiderea de noi magazine si prin distributie de cataloage pe piata emergenta, cu milioane de locuitori. In curand, Beate Uhse devenea cel mai mare concern erotic din Europa si unul dintre cele mai cunoscute branduri din Germania.
Pe 27 mai 1999, compania era tranzactionata la bursa de valori. La inceput, cotarea pe bursa a companiei a crescut rapid. Actiunile lansate la pretul de 7,20 euro au fost subscrise rapid si au crescut in valoare, ajungandu-se la un maximum de 25 de euro. Tot in 1999, Beate Uhse AG si-a inceput extinderea afacerii in alte tari, nu in ultimul rand datorita posibilitatilor de livrare online. Un an mai tarziu, o cincime din afacere se derula prin internet.
Apoi a inceput declinul. Incepand cu anul 2000, oferta de clipuri video gratuite pe net a dus la o puternica scadere a vanzarilor de casete cu filme porno. Iar in comertul online au aparut noi competitori, cu o oferta mai moderna si care o surclasa pe cea mai degraba traditionala, de la Beate Uhse. Fondatoarea Beate Uhse n-a mai trait insa ravagiile acestui declin, ea decedand in 2001, la 81 de ani.
In fine, o cauza considerata fatala, in declinul si apoi declararea insolventei concernului Beate Uhse, este considerata a fi concurenta mai multor actori economici pe aceeasi clientela-tinta, si anume cea feminina. Chiar daca Beate Uhse a incercat sa iasa din zona exlusiv erotica, incheind parteneriate cu lanturi de retaileri de cosmetica, alti comercianti cum sunt Eis.de sau Amazon, prin magazinul online Amorelie, s-au dovedit a fi adversari redutabili in comertul cu produse erotice pentru femei.
-
Epoca declinului si intrarea in insolventa
In anii 2010-2011, concernul Beate Uhse realiza 45, respectiv 51 de milioane de euro din afacerile online, la care se adaugau inca 44 de milioane euro din vanzarile prin intermediul filialelor. Din anul 2015, bilantul companiei este pe minus.
Vanzarea prin intermediul cataloagelor traditionale nu mai functioneaza in epoca online-ului. De Valentine Day, in 2016, a aparut ultimul catalog Beate Uhse. Acestei renuntari la o forma traditionala de marketing i s-au adaugat si alte masuri de remediere a impasului economic al companiei.
Raportul anual pentru anul 2016 a fost amanat de mai multe ori, previziunile privind vanzarile si veniturile au fost revizuite in jos. Noul Consiliu de Administratie analizeaza greselile trecutului: „Grupul a suferit din cauza numeroaselor schimbari de gestiune si a unor greseli strategice in ultimii ani”, declara CEO-ul Michael Specht, ales in functie in luna aprilie a acestui an.
„Extinderea tranzactiilor on-line a fost lenta si nesistematica, au fost pierdute evolutii importante in comertul stationar cu amanuntul, iar politica de produs nu a fost strategica, ci aleatorie si reactiva”, a adaugat el. Specht si-a concediat directorul financiar in luna iunie si a demarat o ampla actiune de analiza a sectorului financiar-contabil, impreuna cu consultanti externi.
Prin solicitarea intrarii in insolventa in regie proprie, CEO-ul Specht vrea sa restructureze corporatia in ansamblul sau. „Am pornit pe o cale in care suntem foarte increzatori, ca putem restructura grupul ca intreg”, a spus Specht, citat de Spiegel.de.
Foto: Captură Youtube
Lasă un comentariu