Social-democrații arădeni s-au săturat să tot tragă semnale de alarmă după fiecare ploaie care se abate asupra Aradului, așa încât se întreabă dacă soluția rămasă ar fi să ne rugăm cu toții la Dumnezeu să nu mai plouă.
„În timp ce primarul visează la fântâni arteziene cântătoare pe Mureș sau la tot felul de poduri care nu duc nicăieri, orașul se scufundă la propriu. După 12 ani de mandat Falcă, trebuie să ne rugăm toți la Dumnezeu să nu vină o ploaie mai serioasă, altfel tot orașul este sub ape”, sunt cuvintele vicepreședintelui organizației municipale PSD Arad, Beniamin Vărcuș, care semnalează situația alarmantă în care se găsesc cartierele Aradului după ploile din ultimele zile.
Proaspăt ales consilier municipal, Vărcuș consideră că a sosit momentul ca documentele aferente lucrărilor de canalizare, costurile și certificările de calitate să fie luate la control pentru a vedea cine este vinovat de pagubele de sute de mii de euro pe care le suportă arădenii la fiecare ploaie mai zdravănă.
„Am stat de vorbă cu oamenii care mi-au spus că situația pe care o vedem cu toţii este cauzată de dimensionarea greșită a pompelor și a țevilor de la noua canalizare. Cei ce stau în zona Bujac spun că înainte nu se întâmpla așa ceva deoarece tuburile și pompele erau la dimensiuni mult mai mari. Cine îi despăgubește pe acești oameni, domnule primar Falcă? Cine este responsabil pentru canalizarea subdimensionată și prost realizată? Ne-am săturat să tragem semnale de alarmă. Cineva trebuie să plătească!”, concluzionează vicepreședintele organizației municipale PSD Arad, Beniamin Vărcuș.
Lasă un comentariu