Pentru a veni în întâmpinarea cititorilor, începând din luna octombrie Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad își va prelungi programul, urmând să fie deschisă și în zilele de sâmbătă.
„Am primit solicitări de la cititori, în special din partea celor care realizează diferite documentări sau lucrări științifice, de a prelungi programul de funcționare al bibliotecii. Ne bucurăm să îi anunțăm că acest lucru se va realiza începând cu prima săptămână din luna octombrie. Astfel, în fiecare sâmbătă, Sala de Lectură Carte și Periodice va fi deschisă între orele 9.00-13.00, oferind toate serviciile doritorilor. Este doar un prim pas, iar în viitor, în funcție de solicitări, dar și de completarea personalului bibliotecii, vom extinde acest program, gândindu-ne chiar și la ziua de duminică. De asemenea, anul viitor, după încheierea inventarului, se ia în calcul prelungirea programului și la Secția Împrumut Carte pentru Adulți”, a precizat Doru Sinaci, manager al Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad.
Lasă un comentariu