BILANȚUL NEGRU al TRAGEDIEI din Colectiv a ajuns la 38: Alte șase persoane rănite în incendiu AU MURIT

BILANȚUL NEGRU al TRAGEDIEI din Colectiv a ajuns la 38: Alte șase persoane rănite în incendiu AU MURIT

Încă șase tineri răniți în incendiul din clubul Colectiv au pierdut lupta, sâmbătă dimineața, numărul celor care şi-au pierdut viaţa în tragedie ajungând în acest moment la 35.

Daniel Ciobanu (39 de ani) şi Ionuţ Cosmin Popescu (32 de ani) erau internați la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală, iar Ionuţ Maior (27 de ani) fusese internat în urmă cu o săptămână la Spitalul Universitar. Cea de-a patra victimă care a decedat sâmbătă era internată la Spitalul Floreasca din Capitală.

În plus, alţi doi pacienţi transportaţi în Olanda au murit la aterizarea avionului la Rotterdam. Este vorba despre un cetățean român și unul italian.

Managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), Cătălin Cîrstoiu, a spus că bărbatul care a decedat sâmbătă era în stare critică.

Acesta a mai precizat că victima avea arsuri grave, după ce, în urma incendiului din clubul Colectiv, s-a aruncat peste soţia sa ca să o salveze. Tânăra, de 27 de ani a fost detubată recent, după ce mai multe zile a fost în stare gravă.

Vineri noaptea, 16 răniți au fost transportați cu avioane Spartan în Olanda și Belgia, pentru a fi tratați în clinici de specialitate.

Mai sunt internate în spitalele din România peste 100 de victime ale tragediei de la Colectiv, multe dintre ele fiind supuse unor intervenţii chirugicale repetate, la care participă şi echipe medicale din străinătate.

La Spitalul Floreasca operează cot la cot cu medicii români o echipă din Turcia. În această dimineaţă va sosi la Bucureşti şi o echipă de medici din Norvegia.

În starea cea mai gravă sunt pacienţii care au răni pe suprafeţe de peste 40-50% din corp şi plămânii afectaţi.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.