Zeci de biserici din Anglia au fost transformate, în ultimii ani, în baruri, locuinţe sau supermarketuri.
Costurile întreţinerii clădirilor istorice în care lumea venea de obicei să se roage au devenit greu de suportat pentru Biserica Angliei, iar pentru a nu fi lăsate în paragină, ele au fost transformate în localuri sau magazine, transmite AFP.
Între 1969 şi 2011, Biserica a decis să închidă circa 500 de lăcaşuri de cult, în vreme ce alte 1.000 au fost desacralizate şi vândute sau închiriate. Acest lucru a adus în bugetul statului 47 de milioane de lire sterline.
Reprezentanţii unor culte protestante din Marea Britanie nu au nimic împotriva deciziei bisericii, având în vedere că nu mai există enoriaşi şi nici bani pentru întreţinerea clădirilor. În schimb, există voci din interiorul Bisericii Catolice din Anglia care consideră că această transformare este una ruşinoasă, chiar și în condițiile în care cele mai multe foste biserici s-au transformat în reşedinţe de lux şi au fost vândute la preţuri exorbitante, în vreme ce altele au fost cumpărate de investitori care le folosesc în scopuri comerciale.
Există, totuși și interdicții. Spre exemplu, aceea ca lăcaşurile de cult să nu fie transformate în sex shopuri sau cazinouri.
Sursa: ziare.com/Foto: news.yahoo.com
Lasă un comentariu