Județul Arad are o inestimabilă zestre etnografică și religioasă prin cele peste 40 de biserici din lemn, răspândite pe Văile Mureșului și Crișului Alb.
Consiliul Județean dorește să prezinte aceste biserici, reperele lor istorice, profitând de prilejul dat de aceste zile de sărbătoare, când creștinii așteaptă Sărbătoarea Nașterii Domnului.
„Avem în patrimoniul nostru arhitectural, etnografic și religios aceste biserici din lemn, cu o vechime apreciabilă, cu o semnificație istorică și religioasă, reper incontestabil al comunităților de care aparțin, sprijin și speranță, de-a lungul anilor. Consiliul Județean dorește să prezinte aceste biserici arădenilor, să conștientizăm faptul că avem un patrimoniu de excepție pe care trebuie să îl apreciem cum se cuvine și pe care îl putem transforma într-un adevărat «magnet» turistic”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului județean Arad.
Spitalul Județean găzduiește una dintre cele mai vechi biserici din lemn din județul Arad, datând – potrivit estimărilor – din anul 1724. Biserica a fost strămutată din Groșeni, în anul 2000, la inițiativa preotului Pavel Vesa (fost preot al Spitalului, trecut în eternitate), cu aportul doamnei academician Cornelia Bodea și al familiei sale. Lucrările de strămutare – demolare, transport, reconstruire, restaurare a lăcașului, cât și a picturii interioare – au fost demarate în 2000 și au durat peste doi ani. Sfințirea în noul amplasament a avut loc în 14 octombrie 2012.
Astăzi, biserica din lemn din incinta Spitalului Județean, având hramul „Sfintei cuvioase Parascheva”, reprezintă un loc de alinare și de reculegere pentru bolnavi, pentru aparținătorii care-i vizitează, dar și un atractiv și interesant monument arhitectural.
Lasă un comentariu