Boala limbii albastre (Bluetongue) a revenit în România, afectând câteva ferme din țară.
Serotipul 4, acelaşi care a provocat epidemia de anul trecut, a fost identificat în 18 cazuri, din data de 7 septembrie a.c.
Potrivit ultimelor informații, în 4 ferme din România au fost descoperite 28 de animale prezentând simptomele bolii.
Şi Ungaria a confirmat luna aceasta cazuri similare.
Săptămâna trecută, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunţat că boala limbii albastre a fost diagnosticată, în data de 4 septembrie, în trei exploataţii din localitatea Boboluști, judeţul Botoşani.
Autorităţile au adoptat măsuri pentru a reduce deplasarea animalelor în zona judeţului Botoşani, unde s-au depistat animale infectate.
Reprezentanţii ANSVSA susţin că au notificat Comisia Europeană şi statele membre ale Uniunii Europene, dar şi Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animală (OIE), despre prezenţa virusului pe teritoriul României.
ANSVSA precizează că în jurul focarelor s-a instituit o zonă de control de 20 kilometri, fiind interzisă ieşirea rumegătoarelor cu excepţia animalelor destinate abatorizării.
Potrivit OIE, Bluetongue (serotipul 8) a fost confirmată, în 11 septembrie 2015, la 27 de bovine şi 6 ovine dintr-o fermă de 200 de ovine, dar şi 150 de bovine din Franţa, ţară unde virusul Bluetongue nu a mai fost depistat din 2010. În 10 septembrie 2015 au fost confirmate două cazuri de Bluetongue şi la 2 bovine dintr-o fermă de 300 de capete din sudul Ungariei.
Această boală nu afectează omul, dar produce pagube economice, din cauza restricţiilor aplicate mişcării animalelor.
Boala limbii albastre este cauzată de un virus din genul Orbivirus, care este transmis prin înţepătura de insecte şi nu prin contactul direct între animale. Boala afectează rumegătoarele domestice şi sălbatice, de cele mai multe ori oi, dar şi vite şi capre, şi are caracter sezonier.
Lasă un comentariu