A noua ediție a Raliului Aradului a fost câștigată spectaculos de Bogdan Marișca. Fost campion național în 2005 și triplu vicecampion, veteranul de 47 ani s-a impus pentru în premieră în cariera sa la competiția organizată de Mihai Leu, primul campion mondial la box profesionist al României.
La egalitate perfectă înainte de ultima din cele 9 probe specială (lucru rar întâlnit în motorsport) cu rivalul și amicul său de o viață Dan Gîrtofan (dublu campion național), Marișca și-a fortat la maximum bolidul Ford Fiesta R5 de un sfert milion de euro și s-a impus inextremis (1 ora, 13 minute, 57 secunde – cu 19 secunde mai rapid decât locul secund). Pilotul echipei Napoca Rally Academy a avut-o navigator la Arad pe Carmen Poenaru, cea care anul trecut câștiga etapa alături de Simone Tempestini (campionul national și mondial de juniori en-titre).
„Noi am fost mai norocoși în cele x viraje abordatate la limită sau chiar peste. Mașina folosită Ford Fiesta R5 este extraordinară, de mult nu m-am simțit că plutesc ca în ultima probă specială când am tranșat victoria în favoarea noastră. Ca o noutate, OMW va lansa o nouă benzină și noi am folosit-o în premieră la acest raliu, un altă explicație a succesului. Am beneficiat de o dictare perfectă de la Carmen, echipa tehnică s-a mișcat repede, deci s-au cam aliniat planetele să obțin prima victorie din carieră la Arad”, a declarat campionul Bogdan Marișca.
După primele trei etape din campionatul naționat de raliuri, liderul este Bogdan Marișca, urmat în clasament de alți doi foști campioni naționali Dan Gîrtofan și Vali Porcișteanu.
„De la an la an competiția progresează ca nivel de organizare, acesta este feedback-ul piloților si fanilor. Faptul că avem și participare internațională este benefic pentru raliu, dar și pentru promovarea orașului. Raliul Aradului parte din Trofeul Europei, format unde există competiții vechi de câteva decenii. Eu sper să ajungem la tradiția lor, chiar dacă îl va organiza altcineva în viitor peste ani”, a concluzionat Mihai Leu.
Vicecampinoul Turciei: „În România există cel puțin cinci echipaje de nivel european!”
Podiumul Raliului Aradului, etapa din Balkan Rally Trophy în 2017, a fost completat de vicecampionul Turciei Avcioglu Orhan. Acesta s-a arătat încântat de experiența din România și de nivelul piloților autohtoni. „A fost foarte placut la Arad pentru noi, românii sunt foarte primitori, iar organizarea a fost excelentă. Am avut șansa să testez în premieră modelul Ford Fiesta R5 pe macadam în compania a cel puțin cinci echipaje de nivel european. Probele au fost ok, o combinație cu viraje lungi și rapide și curbe periculoase, deci per total o oportunitate pentru piloți să progreseze. Voi reveni probabil și în 2018”, a punctat vicecampionul Turciei.
Lasă un comentariu