Guvernul a aprobat majorarea salariului de bază minim brut pe țară la 1450 de lei/lună, începând cu data de 1 februarie, pentru un program complet de lucru de 166 de ore în medie pe lună, reprezentând 8,735 lei/oră.
„Valoarea salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată crește cu 16% față de sfârșitul anului 2016, respectiv de la 1.250 de lei la 1.450 de lei”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.
„Încheierea unui contract individual de muncă cu stabilirea unui salariu de bază mai mic decât cel aprobat de Guvern astăzi, respectiv 1.450 lei lunar, constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională de la 300 lei la 2.000 lei”, se mai arată în comunicat.
Lasă un comentariu