Butoiul de pulbere de lângă noi. Un nou val de arestări în Turcia. Germania se confruntă cu o creştere masivă a cererilor de azil ale cetăţenilor turci şi kurzi

Asasinarea ambasadorului rus şi un atac al extremiştilor kurzi au declanşat un nou val de arestări în Turcia. Într-o săptămână, autorităţile sub comanda preşedintelui Recep Erdogan au reţinut 1.682 de oameni. Comunicatul a fost făcut de poliţia turcă, care a spus că arestările au avut loc în cadrul unor „operaţiuni anti-teroriste”, Ca urmare a zecilor de mii de arestări din lunile ce au urmat unui presupus puci împotriva puterii de la Ankara, tot mai mulţi cetăţeni turci şi kurzi cauta azil politic în Germania. Şansele lor sunt mici, însă presiunea e mare.

Dintre cei aproape 1.700 de suspecţi reţinuţi între 19 şi 26 decembrie de poliţia turcă, pentru 516 s-au primit mandate de arestare şi au fost duşi în arest preventiv, după cum citează luni Spiegel.de.

Marea lor majoritate (426 de persoane) este suspectata de apartenenţa la mişcarea de opoziţie împotriva preşedintelui Erdogan, care ar fi orchestrata din SUA, de predicatorul islamist Fethullah Gülen. Alţi 78 de arestaţi sunt membri ai Partidului Muncii kurd (PKK), interzis în Turcia, iar 12 ar fi membri ai miliţiei teroriste Statul Islamic (ÎS).

„La Ankara a mai fost arestată luni vicepreşedinta partidului de opoziţie şi pro-kurd HDP, Aysel Tugluk, de către poliţiştii antitero turci“, mai precizează publicaţia citată. Partidul a catalogat arestarea ca ilegală. Preşedintele Recep Tayyip Erdogan considera acest partid ca fiind „mâna prelungită a PKK“. Din 59 de parlamentari HDP, cei mai mulţi sunt anchetaţi de procuratura sub acuzaţia de acţiuni teroriste, unii aflându-se chiar în arest preventiv.

Sürpriza turcă

Membru de vază al NATO, garant al securităţii europene în Orientul Apropiat, o ţară în uriaşa dorinţa de expansiune economică, Turcia s-a văzut deja membru în UE, cu vize desfiinţate şi cu o largă plajă „de cotropire” economică, dar şi culturală. Balena europeană s-a dat însă înapoi în a înghiţi rechinul turcesc. Nu de alta, însă a luat aminte la istorie, la cultură, la religia majoritară, la imprevizibilitatea unui dictator aflat la putere, care sfidează statul de drept.

Şi astfel, Europa „şi-a luat-o”, căci Erdogan a dat drumul -cu concursul unei Grecii frustrate de prea multe restricţii UE-, unui puhoi de peste două milioane de refugiaţi, care campau de o vreme pe teritoriul turc. Bunăvoinţa dictatorului a trebuit recumparata cu miliarde de euro „pentru securizarea frontierelor” şi cu plecăciuni ale cancelarului german.

Chiar dacă Angela Merkel a acceptat şantajul cu un nod în gât, asta nu înseamnă că nu i-a dat curs. Şi totuşi, ea a avut tăria, alături de decidenţii europeni, să pună intrarea Turciei în UE pe o listă aşa lungă de aşteptare, încât aceasta să însemne „la calendele greceşti”.

Dar dacă Turcia, că ţara, nu va intra curând în UE pentru că sfidează valorile statului de drept pe baza cărora s-a constituit Uniunea Europeană, cetăţenii turci oprimaţi în propria lor tara iau cu asalt graniţele Germaniei, pe care, într-un fel, o considera tot ţara lor.

Şi nu sunt departe de adevăr. Peste trei milioane de turci trăiesc la ora actuală în Germania, descendenţi ai aşa-numiţilor „muncitori-oaspeti”, care au reconstruit Germania de după război şi au făcut munci grele şi murdare, de care autohtonii nu s-au apropiat.

Turcii din Germania au moschei multe şi mici, câteva chiar uriaşe, cum sunt cea din Duisburg sau Mannheim, care pot adăposti mii de credincioşi. „Cerul Germaniei e străpuns de minarete”, titram deja demult, în 2008. Turcii din Germania au business-uri mici, mari şi multe, au străzi întregi pe care Kebab-ul e stăpân.

Mai nou, au dispute politice şi manifestaţii de stradă, pe străzile şi în pieţele germane, pentru sau contra lui Erdogan. Ura dintre erdoganisti, gülenisti şi kurzi s-a translatat pe terenul lui Merkel. Iar prin noile evenimente de la Istanbul şi Ankara nu e vreun semn că aceste tensiuni se vor diminua.

De la încercarea de puci din iulie 2016, numărul solicitanţilor de azil a crescut razant. Dacă, până în iunie, 1700 de cetăţeni din Turcia au cerut în Germania azil politic, ceea ce înseamnă cât în tot anul 2015, la finele lunii noiembrie Oficiul de Migraţie din Nürnberg înregistra 4.100 de cereri de azil, 80% dintre solicitanţi fiind kurzi.

Şansele lor de recunoaştere că azilanţi sunt mici, procentul fiind între 3,1 şi 9%, după cum relata recent Handelsblatt. Şi totuşi, solicitanţii de azil politic îşi au motivele lor, din ce în ce mai justificate.

Să recapitulăm puţin: după puci-ul din iulie, zeci de mii de oameni din Turcia au fost arestaţi şi şi-au pierdut posturile din administraţia de stat, justiţie şi armata. Jurnaliştii critici faţă de putere au fost arestaţi sau anchetaţi, redacţii de ziare sau de televiziuni au fost percheziţionate, unele sedii mass-media au fost închise de tot.

După ce o parte din personalul de conducere al ziarului „Cumhuriyet” a fost reţinut, luni ar fi fost arestat şi şeful cantinei ziarului. Acesta ar fi afirmat că „nu i-ar servi preşedintelui Erdogan nici măcar un ceai”, după cum scrie Spiegel. O fi adevărat? O fi. Iar dacă e, regimul de la Ankara a scăpat frâiele unui stat democratic, de drept.