Calimente: „Aradul a ajuns să concureze cu Veneția“

Calimente: „Aradul a ajuns să concureze cu Veneția“

Mihăiță Calimente, președintele ALDE Arad, a făcut, printr-un comunicat, referire la ploaie de luni, care, din punctul lui de vedere, a devastat Aradul.

„Luni, o ploaie nu foarte intensă a reușit să devasteze Aradul, făcându-l subiect de televiziune și perturbând din nou orașul. Apa de jumătate de metru a stat în anumite zone, tramvaiele au fost blocate, mașinile inundate iar oamenii aduși la disperare. Situația se repetă la nesfârșit, la fiecare ploaie mai serioasă. La trecerile de sub pasajele subterane este un adevărat diluviu. Sute de mii de euro au fost investiți degeaba. În ultimii ani au fost modernizate cartiere întregi: Gai, Bujac, Sânicolaul Mic. Acolo situația este și mai dezastruoasă. Cei care au realizat lucrările, adică firmele de casă ale lui Falcă, prin Pașca și Cornu, s-au ocupat de majoritatea canalizărilor în respectivele cartiere“, a declarat Calimente.

„Gurile rele spun că încercarea de eliminare de la conducerea societății Apă-Canal a D-lui Bănățean ar avea legătură cu refuzul acestuia de a recepționa lucrările proaste ale amicilor D-lui Falcă. Până la urmă cei doi s-au împăcat iar lucrările au fost recepționate. Numai că, din câte se pare, există grave greșeli de proiectare și realizare în privința lucrărilor cu pricina. Conducte subdimensionate, apă pluvială și menajeră în aceeași conductă, unghiuri de scurgere greșite și sute de milioane cheltuite“, mai declară Mihăiță Calimente.

„Calitatea lucrărilor se vede atunci când, la intervale de două-trei zile, în cartiere apar vidanjele pentru a desfunda canalizarea. Pe strada Baba Novac, de pildă, vreme de luni de zile după recepție au fost efectuate lucrări, strada fiind blocată. Tot în Bujac, un cetățean a trebuit să realizeze anumite lucrări în subteran. Omul s-a dotat cu planul canalizării proaspăt făcute, pentru a nu avaria conductele. În plan, canalizarea se afla la 4,5 metri adâncime. Surpriză, însă: în realitate conducta era la 1,5 metri! Cum a fost posibilă recepția acestor lucrări? Ce calitate să aibă asemenea lucrări? Care este termenul lor de garanție? Cât au costat într-adevăr aceste lucrări de mântuială?“, a spus președintele ALDE Arad.

„Poate Primarul Falcă și al său Partid Portocaliu vor răspunde la întrebările de mai sus. Nu mie personal, ci arădenilor plătitori de taxe și impozite. Trimiterea consilierilor portocalii cu caschete, pelerine și cizme, pentru a privi și a fotografia străzile inundate, nu rezolvă problema dar dă bine la imagine“, a precizat Calimente.

  1. Te agiți degeaba…lumea e lămurită…

    Raspunde
  2. Desi nu mai locuiesc in Arad de mai bine de 5 ani, inca urmaresc „viata urbei”. Ma surprinde cat de toxic este acest domn, care in ciuda faptului ca apare exclusiv cu discurs negativ, reuseste sa fie ales, reales si re-reales in Parlamentul Romaniei.
    In ziua in care va avea un discurs pozitiv, promit sa ma imbat cu Arbema Zarand!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.