Calimente: „Cererile magistrațiilor îmi dau fiori. Justiția care s-a făcut în România a fost în afara legii“

Calimente: „Cererile magistrațiilor îmi dau fiori. Justiția care s-a făcut în România a fost în afara legii“

Mihaiță Calimente, președintele ALDE Arad, a făcut referire, într-o conferință, despre procurorii și judecătorii care au tras un semnal de alarmă privind justiția din România, care, în opinia lui, este de bun augur pentru ca justiția din țară să fie în conformitate cu legea.

„În aceste zile sunt zeci de instanțe și parchete care protestează împotriva modului de a se face justiție în România, pornind de la legea salarizării despre care au spus că nu este justă și spunând că acest lucru îi nemulțumește“, a declarat Mihăiță Calimente.

„Este pentru prima dată când un număr atât de important de procurori și judecători spun niște lucruri clare, precise și foarte dure. Printre aceste lucruri, magistrații cer respectarea independenței instanțelor, a principiului separărilor puterilor în stat, a forței obligatorii a hotărârilor definitive și egalități între acuzare și apărare. Prin derapajele semnalate de magistrați se numără perpetuarea în spațiul public a unei justiții primordial represive, precum și nesocotirea dreptului la apărare. Judecătorii au tras un semnal de alarmă asupra mutării actului de judecată din instanțe în spațiul public“, a mai declarat președintele ALDE Arad.

„Aceste cereri ale magistrațiilor îmi dau fiori pentru că cerând aceste lucrui, înseamnă că aceste lucruri nu au existat în justiția din România până în acest moment. Situația este destul de gravă pentru că aceste cereri pe care le au procurorii și magistrații nu au fost respectate până acum, iar asta înseamnă că justiția care s-a făcut în România, până în prezent, a fost în afara legii“, a precizat Calimente.

Foto: Arhivă

  1. D-le Calimente va sustinem sunteti un liberal adevarat.

    Raspunde
  2. Ceea ce s-a semnalat in articol este doar o parte a problemei. In ordonanta guvernului se cere magistratilor ca la acordarea drepturilor salariale sa nu se tina cont de hatararile instantelor.Prin acest fapt guvernul indeamna la infractiune. Este inadmisibil si ministrul justitiei trebuie sa plece imediat.

    Raspunde
  3. offfff alt traseist politic, abureala ieftina. La fel facea si in PNTCD-PPCD-PNL-ALDE….votiti-l acum este un ”adevarat liberal”

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.