Preocuparea administraţiei locale şi a PNL este să păstreze o comunitate deschisă, respectând măsurile necesare pentru sănătatea publică şi combaterea pandemiei.
Primarul Bibarţ a dat asigurări, într-o conferinţă de presă organizată la sediul PNL Arad, că pieţele din Arad rămân deschise.
„Aradul este într-o situaţie favorabilă – pieţele sunt în spaţii deschise şi pot funcţiona fără probleme. Halele construite lângă pieţe sunt de fapt magazine şi nu avem probleme, îşi pot desfăşura activitatea în continuare. Sunt spaţii delimitate, am fost pe teren şi am dat dispoziţie să avem toate uşile deschise pentru aerisire. În piaţa Mioriţa comerianţii au revenit din hală în spaţiul deschis, hala din Vlaicu este organizată modular, uşile sunt deschise, desfacem perimetral pereţii şi avem regim deschis. Toţi proucătorii locali şi toţi arădenii au acces în pieţe, suntem preocupaţi şi de respectarea regulilor”, a declarat primarul Aradului.
Călin Bibarţ a vorbit şi despre întâlnirea cu doctorul Virgil Musta de duminică, pentru a găsi noi răspunsuri şi soluţii pentru tratarea bolnavilor. „Domnia sa spunea un lucru simplu: în spitale vom avea locuri puţine, oricâte spaţii vom deschide, se vor umple. Unii pacienţi pot fi îngrijiţi la domiciliu, trebuie să ne pregătim pentru situaţia în care starea lor de sănătate se agravează. Doctorul Musta a venit cu ideea să facă o instruire cu cadre medicale, medici de familie, pentru astfel de situaţii. Cu ajutorul lor, vom încerca să îi ajutăm pe cei care se vor trata la domiciliu, inclusiv cu butelii cu oxigen la domiciliu, sub îndrumarea medicilor, dacă va fi nevoie. L-am pus în legătură pe doctorul Musta şi cu doctorul Gheorghe Domşa, vom avea acces asigurat la o platformă de informaţii cu privire la evoluţiile tratamentelor. Îi mulţumesc pentru iniţiativă şi pentru timpul alocat nouă, arădenilor”, a mai declarat primarul Bibarţ.
administratia locala are solutii viabile iar unii care n-au lucrat in viata lor vin cu tot felu de prostii si se gandesc la ciubucuri