CAMIOANE ÎNMATRICULATE în ROMÂNIA, ATACATE CU PIETRE în locuri diferite din Franța

CAMIOANE ÎNMATRICULATE în ROMÂNIA, ATACATE CU PIETRE în locuri diferite din Franța

Cinci șoferi de TIR au fost puși în situația de a nu mai putea pleca la drum, după ce un individ necunoscut a început să arunce cu pietre în camioanele lor, perforându-le rezervoarele.

S-a întâmplat noaptea, după ce șoferii parcaseră și au mers la somn.

Toate cele cinci camioane erau înmatriculate în Europa de Est și au fost atacate în diferite parcări din Loudéac, localitate situată în vestul Franţei.

Camioanele cu numere de România, Polonia şi Lituania, au fost atacate, în noaptea de miercuri spre joi. Niciunul dintre şoferi nu a fost rănit.

Camionul înmatriculat în România se afla în parcarea magazinului Lidl, iar în urma atacului i s-a perforat rezervorul de carburant şi i s-a deteriorat parbrizul.

Alte patru camioane au fost supuse aceluiaşi tratament. Surprinși în somn lor, șoferii au alertat poliția după plecarea autorului.

Autoritățile au stabilit că nu a fost vorba despre un furt sau o agresiune, iar deocamdată nu au nicio pistă care i-ar putea duce înspre făptuitor.

 

Sursa: ouest-france.fr

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.