Deputaţii Dorel Căprar şi Flavius Măduţa le cer arădenilor să manifeste sprijin pentru promovarea noului Cod Fiscal, care presupune reducerea TVA la produsele agro-alimentare de la 24% la 9%, de la 1 iunie, și reducerea cotei generalizate de TVA de la 24% la 20%.
„Guvernul Ponta are sprijinul parlamentar necesar pentru a promova noul Cod Fiscal, prin votul PSD și al partenerilor noștri din UNPR și PC. Pe de altă parte, ni se pare foarte important ca arădenii, românii să fie alături de acest pachet de măsuri, care înseamnă reducerea semnificativă a fiscalității. Este nevoie de un semnal foarte clar dat nu doar de noi, cei care susținem guvernarea, ci și de mediul de afaceri, de cetățeni, în sprijinul unor măsuri așteptate de toată lumea. Este important să avem un semnal clar din partea societății, care să arate că indiferent cine se află la putere în 2016 sau 2018, aceste măsuri fiscale trebuie aplicate, pentru a sprijini continuarea creșterii economice și crearea de noi locuri de muncă. În acest sens, este important ca arădenii să le solicite parlamentarilor care îi reprezintă să își precizeze clar poziția față de noul Cod Fiscal și să sprijine această inițiativă a Guvernului. Cred că oamenii care au majorat TVA și au redus salariile este cazul să își recunoască greșeala și măcar acum să fie alături de cetățenii care i-au votat. Este important ca, dacă vor ajunge în anii următori la guvernare, să știe foarte clar ce mandat au din partea arădenilor. De aceea, lansăm o campanie prin care cetățenii le vor solicita parlamentarilor să susțină noul Cod Fiscal. Campania va avea și rolul de a populariza măsurile fiscale promovate de Guvernul Ponta”, a spus deputatul Dorel Căprar, președintele Organizaţiei Judeţene PSD Arad.
La rândul său, deputatul Flavius Măduța, președintele Organizației Municipale PSD Arad, a declarat: „Noul Cod Fiscal presupune, în afară de reducerea TVA, reducerea cotei unice de impozitare din 2018, reducerea unor accize care va conduce la scăderea costului carburanților, facilități pentru constructori. Vorbim despre un pachet complex de măsuri care va ajuta economia. Cred că toți oamenii activi înțeleg acest lucru, poate mai puțin unii politicieni care nu trăiesc din economia reală, ci din demagogia de partid. Noi adoptăm acum măsuri considerate de dreapta, care vin în sprijinul economiei, prin încurajarea consumului și care ajută la combaterea evaziunii fiscale. Aceste măsuri sunt sustenabile, pentru că în ultimii ani am înregistrat creștere economică. Cei care spun acum că măsurile nu sunt sustenabile sunt și cei care au spus că nu putem reduce CAS la angajator, că nu are rost să scădem TVA la pâine. Competența lor am văzut-o la guvernare, pentru noi vorbesc și vor vorbi cifrele. Dacă unii politicieni vor încerca să oprească noul Cod Fiscal, o vor face nu din calcule economice, ci din calcule politicianiste, pentru a bloca inițiativele pozitive ale Guvernului Ponta. Credem că cetățenii trebuie să știe cine susține reducerea fiscalității și cine votează împotrivă”.
De remarcat, că deputaţii Dorel Căprar şi Flavius Măduţa au afirmat că parlamentarii Ioan Cristina şi Constantin Igaş au votat împotriva reducerii fiscalităţii iar Mihai Răzvan Ungureanu a lipsit de la vot.
Cel brunet e suparat…, nul mai înveselește Gianina, iubita?
Dar de toate abuzurile prevazute in noul cod fiscal, la recomandarea sefilor ANAF, impotriva prsoanelor fizice si juridice, nu povestesc nimic, cei doi. Sa va fie rusine, ca ne tratati ca pe idioti. Aratati doar ce ne dati, nu si cum ne jecmaniti. Oricum omul de rand e vai de capul lui. Opozitia e la pescuit, Iohannis e obosit dupa atata umblat; nimanui nu ii pasa nimic. Traiasca pacea si intelegerea intre politicieni. Mulgeti poporul, da-i legile care le merita şi opriti obraznicii de la DNA care va deranjeaza. E loc, inca se poate!