Astăzi la Ineu, va avea loc un eveniment dedicat Canalului Morilor, organizat de către administrația locală și Consiliul Județean Arad, în încercarea de a repune în valoare acest model hidrotehnic unicat.
Proiectul a fost întocmit de inginerul Beszédes József, care a fost și coordonatorul lucrărilor finalizate în 1840 și începute în 1836. Atunci au fost puse în funcțiune primele trei mori, la Buteni, Bârsa și Aldești.
Patru ani mai târziu, de la izvor și până la vărsarea în Crișul Alb, existau deja 13 mori care măcinau și au fost amenajate și 15 lacuri cu pește.
„Vrem să repunem în valoare acest obiectiv. Cred că va fi de mare ajutor în agricultură, dar poate fi și o bună oportunitate pentru dezvoltarea agroturismului local și a serviciilor conexe pe care le-ar putea genera“, a punctat Răzvan Cadar, vicepreședintele C.J. Arad.
Canalul a rămas până astăzi un model de construcție hidrotehnică, prin modul de proiectare și construcția lui pe curba de nivel, care face ca apa să curgă gravitațional. Canalul Morilor colecta ape pluviale și pe cele curgătoare din nord-vestul depresiunii Zărandului, dintr-un bazin hidrografic cu o suprafață de 122 kilometri pătrați și a fost proiectat să transporte 2,5 metri cubi de apă pe secundă, pe o lungime de 79,3 kilometri.
După Revoluție, această utilitate a fost lăsată cam la voia întâmplării. Este drept că și realitățile economice s-au schimbat. Însă, de mai mulți ani încoace, se încearcă repunerea acestuia în valoare.
„În anul 2006 am întemeiat Asociația Canalul Morilor. După multe demersuri am reușit să facem ca treburile să se miște. S-a finalizat decolmatarea canalului de la Buteni și până la Bocsig. Este un bun început și sperăm că lucrurile nu se vor opri aici“, concluzionează prof. Aurel Dragoș, care a făcut o foarte serioasă cercetare asupra Canalului Morilor.
Lasă un comentariu