În fiecare an, odată cu instalarea sezonului rece, posesorii de maşini se confruntă cu aceeași dilemă privind momentul din care maşina trebuie echipată cu cauciucuri de iarnă.
Potrivit Codului Rutier, cauciucurile de iarnă nu sunt obligatorii începând cu data de 1 noiembrie, dar sunt obligatorii chiar şi în luna octombrie (sau în orice altă lună a anului) în cazul în care se circulă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
Altfel spus purtarea anvelopelor de iarnă este obligatorie din momentul în care începe să ningă, indiferent de perioadă, cât timp este carosabilul acoperit de zăpadă. Obligativitatea dotării autovehiculelor cu cauciucuri de iarnă nu depinde de un anumit interval de timp, ci de condițiile meteorologice.
Legea prevede echiparea cu anvelope potrivite indiferent de sezon, astfel că poţi fi amendat dacă eşti prins cu cauciucuri de vară pe o porţiune de drum acoperită cu zăpadă sau polei.
Amenda pentru şoferii care circulă pe drumurile acoperite de zăpadă, gheaţă sau polei cu anvelope de vară se poate cifra între 9 şi 20 de puncte de amendă, acestea fiind echivalente cu o sumă cuprinsă între 810 şi 1.800 de lei.
În plus, aceşti conducători auto riscă să rămână şi fără certificatul de înmatriculare al maşinii, primind doar o dovadă înlocuitoare a actului original, fără drept de circulaţie.
Lasă un comentariu