Canonul cel Mare s-a săvârșit zilnic la Mănăstirea Arad – Gai, în această primă săptămână a Postului Paștilor. Canonul cel Mare este o adevărată bibliotecă sfântă a textelor Sfintei Scripturi, ale cărui citiri vrea să ne introducă pe noi înșine în istoria Scripturii. Citirile biblice nu se fac de dragul informării, ci pentru a ne integra pe noi înșine în istoria soteriologică a Scripturii, să renunțăm la noi înșine, pentru a reface și a intra în istoria sfântă a umanității, redând tot pomelnicul acelora care s-au îndepărtat de Dumnezeu, dar, mai ales, și al celor care s-au apropiat de Dumnezeu, patriarhi, profeți, drepți. Triodul, cartea Părinților studiți, ne însoțește în această perioadă a postului, ea fiind o carte teologică prin excelență, poate cel mai bun comentariu liturgic, mistagogic și spiritual la Biblie. Dacă Scriptura este cartea lui Dumnezeu făcut om, Triodul este răspunsul nostru la taina iubirii lui Dumnezeu, Care a venit în lume pentru mântuirea și sfințirea noastră.
Slujba Pavecerniţei Mari provine din rânduiala de rugăciune a monahilor. Oficiată cu precădere în Postul Mare, o perioadă de pocăinţă şi de înălţare duhovnicească, Pavecerniţa adună, în structura ei tipiconală, trei slujiri liturgice (introduse de „Veniți să ne închinăm…”) care invită credincioșii să se roage cu stăruință şi să privegheze spre mântuire, invocând Preasfânta Treime, dar și mijlocirea Maicii lui Dumnezeu, a Îngerilor și a Sfinților. Principalele etape ale formării acestei slujbe sunt atestate în timpul secolului al IV-lea, în anumite manuscrise de practică liturgică a monahilor şi laicilor care trăiau ca ucenici ai Sfântului Vasile cel Mare. Acesta prescria în Regulile Mari că trebuie făcută o rugăciune între ultima masă a zilei şi culcare. Sf. Ioan Casian a descris această slujbă ca o dublare a slujbei de noapte.
Canonul cel Mare este o invitație de a reflecta la noi înșine, de a accepta să fim priviți de Dumnezeu, Care ne vede nu din afară spre interior, ci din lăuntrul nostru tainic. Dumnezeu este în adâncul inimii noastre. Această întoarcere spre sine trebuie urmată de conștientizarea păcatului nostru, crezând în Dumnezeu, căci El ne iartă, dacă și noi iertăm pe ceilalți. Canonul cel Mare este și o teologie a solidarității de a fi și cu frații noștri. Cine nu iartă înseamnă că nu se înțelege pe sine în post și nici înaintea lui Dumnezeu. Canonul cel Mare este o chemare de a ne vedea pe noi înșine într-o oglindă duhovnicească și teologică, pentru a ne vedea unde suntem și, mai ales, cine suntem. Canonul cel Mare este un îndemn de a ne lăsa priviți de ochii lui Dumnezeu, pentru că dacă ne privim doar cu ochii noștri înclinăm să ne dăm dreptate și să ne justificăm pururea. Canonul cel Mare este o teologie a criteriilor, dar nu pur antropocentrice, egoiste și subiective, ci theo-antropocentrice, divino-umane și sfințitoare.
Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial
Lasă un comentariu