Care sunt persoanele care NU ar trebui să consume CARNE DE MIEL sub nici o formă. Află dacă te numeri printre ele

Care sunt persoanele care NU ar trebui să consume CARNE DE MIEL sub nici o formă. Află dacă te numeri printre ele

Mai sunt câteva zile până când Postul Paștelui ia sfârșit, iar creștinii ortodocși vor sărbători Învierea Domnului. Acest lucru înseamnă că pe lângă tradiționalele ouă roșii, mesele românilor vor fi pline de bucate, printre care și nelipsitul drob de miel.

Deși există numeroase controverse privind acest preparat, iar mulți iubitori de animale condamnă uciderea mieilor cu ocazia Sărbătorilor Pascale, un număr mare de gospodine îl pregătesc pentru masa festivă.

Carnea de miel este bogată în fier, drept urmare le face bine celor care suferă de anemie, celor care merg la sala de fitness și vor să-și dezvolte mușchii și persoanelor care se recuperează după o intervenție chirurgicală.

Cu toate acestea, carnea de miel are și anumite dezavantaje și poate afecta serios sănătatea. În primul rând conține multe grăsimi și colesterol, deci trebuie consumată cu moderație.

De asemenea, bolnavii de gută, cei care suferă de afecțiuni ale inimii sau ale pancreasului și cei care au probleme cu stomacul nu ar trebui să consume carne de miel.

Acest tip de carne poate provoca și alergii, indigestie și crește riscul apariției pietrelor la rinichi.

 

 

 

 

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.