O capelă mortuară aflată în construcție într-o comună arădeană a ajuns motiv de dezbatere pe Facebook din cauza costurilor aiuritoare ale acesteia.
Organizația PNL Craiva este cea care atrage atenția asupra costurilor pe care le presupune ridicarea capelei mortuare din comuna arădeană. Dincolo de politică, frapează costul capelei, care se apropie de 200.000 de euro.
Potrivit liberalilor, costul acesteia este de „815.525 RON fără TVA adică 970.474 RON cu TVA sau altfel spus aproape 200.000 euro, vreo 10 case în localitatea noastră sau o vilă mare în Oradea. Atât costă capela mortuară din Craiva, până acum.”
„Valoarea metrului pătrat construit ajunge la aproximativ 1700 de euro”, mai precizează PNL Craiva.
Nu ne îndoim că administrația locală are o explicație în privința costurilor, explicație pe care o poate oferi cetățenilor inclusiv prin intermediul ziarului nostru.
Foto: Facebook
Lasă un comentariu