UTA a ajuns de râsul întregii țări, dar nu din cauza prestației echipei, ci a unei ploi care a scos în evidență infrastructura deficitară a stadionului Motorul, pe care echipa fanion a Aradului a fost condamnată să dispute partidele de pe teren propriu după ce administrația Falcă a dărâmat (aproape) toate stadioanele din oraș. În paralel, aceeași administrație nu a reușit nici până acum să reconstruiască noua arenă UTA, de 12.000 de locuri. Ca o comparație, vechea arenă a UTA-ei, construită în 1945 – 1946, a fost ridicată în numai un an, deși avea mai multe locuri în tribune.
Partida dintre UTA și FC Voluntari a început cu întârziere, după ce jucătorii ambelor formații, oficialii și chiar arbitrii întâlnirii (în frunte cu Cristi Balaj!) au încercat, fiecare cu ce a putut (prosoape, bureți, tricouri, uși de dulap etc.), să scoată apa de pe teren.
Într-o intervenție în direct la Digi Sport 1, Dumitru Dragomir a spus lucrurilor pe nume: „Dar primarul unde e? Unde e primăria? Nu le e rușine!? Ce primar e ăsta, dom’le?!”.
UPDATE/ UTA – FC Voluntari 1 – 0
UTA a învins cu 1-o, scor insuficient pentru a întoarce soarta dublei cu FC Voluntari, care a câștigat în partida tur cu 3 – 0. Publicul arădean a fost admirabil și de această dată, cântând pe toată durata meciului.
Foto: Digi Sport 1
Primaria ar fi putut face o noua afacere infloritoare. Dupa ce au vandut caserolele cu gazon, acum ar fi putut sa vanda apa de ploaie la sticle de juma’. Cred ca Falca e bolnav ca altfel nu rata o astfel de ocazie.
Dibitocule, caserolele de gazon au fost gratis nu pe bani, in dumnecatul cristosilor tai de incompetent.
Grigore Grigoritza nu stiu care e incompetentul aici; dar tu sigur esti un d…….
ARADUL DOARME. A DORMIT SI LA VOT. TRAIASCA FALCA SI GASCA DE LA PDL.
Acuma se vor trezi simpatizanții lui Gogu să ne spună că : ce ați fi vrut să vă bage Falcă în ligă?
-Nu n-am fi vrut asta. Am fi vrut să vă despoiți bucățile de creier ce nu vă folosesc la nimic.
Al vostru este ! L-ați votat, acum suportați !
Vai vai.. ce om.. nu se poate asa ceva! CE ATI VOTAT MA? UITATI CE PRIMAR ATI VOTAT! un primar care nu face nimic pentru orasul lui! VEDETI EXEMPLU IN CONSTANTA, in comuna PESTERA ! ACOLO DA PRIMAR!
Pai ii dam dreptate penalului de dragomir sau naum de la gigisport !!!!!!! ce vina are Gogu ca o plouat asa de mult !!!!!!pai construieste un stadion si plateste primaria ceva cheltuieli ptr liga 2 ….ach ok ca ink nui gata si o darasmat stadioane …asta il ingroapa … dar ….frf nu sunt delok de vina care vine cu 2 !!! baraje dezavantajand total echipa din liga 2 …in fine nu din cauza lui falca uta a pierdut promovarea ….sincere felicitari baietilor ASTA trebuie sa sc rieti nu porcariii …fortza UTA
Esti in decor
Asa este.suportam umilinte dar ce vina au suporterii sau jucatorii?pe voi nu va intereseaza uta.pe voi va intereseaza sa ii dati m u ie lui jitza.nu ati scris 2 randuri despre meci. Voi faceti cancan si circ.in ura voastra pt falca loviti in tot si in toate
La sfârșit s-a strigat în cor „Muie PSD”. Falcă își freacă mâinile. Și-a bătut joc de un oraș întreg, iar lumea îl votează și îl îngână. Chiar fără să-și dea seama. Cum zice el, așa și majoritatea. Dacă aruncă vina pe alții, București, PSD, Ponta, Guvernul etc., la fel zic și cei care-l votează. În orb. Oraș pierdut!!!
Aşa e. Falcă nu-i de vină. Cum nu-i de vină că pe străzi prost şi proaspăt făcute apa bălteşte, atât pe carosabil, cât şi pe trotuar. Dacă ploua mult ca la Paris, ieşea Mureşul. Iaca, Sena a ieşit, dar gazonul francezilor a fost foarte bun.
Astai-i cel pe care l-ati votat.Ramineti cu el.