Povestea de viaţă a doi soţi din satul Poenari, comuna Hălmagiu, s-a sfârşit tragic după ce femeia, în vârstă de 70 de ani, a fost găsită luni, fără suflare, pe marginea drumului, cu o funie înfăşurată în jurul gâtului.
Cadavrul acesteia a fost dus la Medicina Legală pentru efectuarea necropsiei iar soţul, în vârstă de 72 de ani, a fost reţinut ca principal suspect în acest caz.
Potrivit localnicilor, cei doi septuagenari erau obişnuiţi ai târgului săptămânal de la Hălmagiu, unde veneau de fiecare dată cu căruţa cu caii şi de unde plecau, de obicei, îmbujoraţi de la paharele de băutură pe care le consumau.
Aşa s-ar fi întâmplat şi sâmbăta trecută, însă povestea s-a sfârşit prost. Potrivit primelor cercetări, reiese că bărbatul şi-ar fi omorât soţia în bătaie, după care ar fi încercat să o târască legată de cal, pentru a-i ascunde cadavrul în pădure. De ce nu a reuşit nu se ştie iar bărbatul susţine că nu-şi mai aduce aminte ce s-a întâmplat.
Anchetatorii continuă cercetările în acest caz, pentru a stabili ce s-a întâmplat cu exactitate.
Lasă un comentariu