Caz REVOLTĂTOR la Spitalul Judeţean. Copiii, lăsaţi FĂRĂ OXIGEN!

Caz REVOLTĂTOR la Spitalul Judeţean. Copiii, lăsaţi FĂRĂ OXIGEN!

Caz de o gravitate extremă la Secţia Pediatrie II a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad: Hoţii au furat azi-noapte ţevile de cupru de la instalaţia de oxigen a secţiei.

Fapta a şocat personalul medical, care în cazul unei urgenţe ar fi fost pus în situaţia de a nu putea utiliza instalaţia.

„Este inimaginabil ce s-a întâmplat. În ce lume trăim? Ne jucăm cu vieţile copiilor noştri”, a declarat o sursă din spital.

Informaţia a fost confirmată de dr. George Ciprian Pribac, directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Potrivit acestuia, au fost furaţi 18 metri de ţeavă de pe partea exterioară a clădirii.

„Prioritar a fost să remediem de urgenţă situaţia şi s-a decis să punem ţevile prin interiorul clădirii, ca să prevenim asemenea fapte pe viitor”, a declarat Pribac. Acesta a spus că, din fericire, în ultimele două zile nu a fost nevoie să fie utilizată instalaţia de oxigen.

Directorul medical a precizat că dr. Mirandolina Prişcă, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, a convocat serviciile juridic şi administrativ, pentru a depune şi o plângere la Poliţie în cazul furtului.

George Ciprian Pribac a mai declarat că se are în vedere şi montarea de camere de luat vederi în unitatea medicală.

  1. SANATATEA ARADEANA ESTE DISTRUSA DE ACEASTA ECHIPA MANAGERIALA !!!!!!!!!! TOATA LUMEA DIN BRANSA STIE ACEST LUCRU, DAR NU RECLAMA CA SE TEME DE REPERCURSIUNI.

    Raspunde
  2. Nu a furat nimeni nimic domnilor instalatia nu a functionat si prin asta se scuza actuala conducere…..ASTA DA MANAGEMENT….Cea mai slaba conducere pe care o poate avea SCJU Arad……Rusineeeee….

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.