Gest impresionant al jandarmilor arădeni, care au salvat un pui rănit de căprioară.
Cel mai probabil, acesta a a fost lovit de o maşină şi a zăcut la marginea şoselei, între Mânerău şi Voivodeni, în timp ce mama acestuia a trecut de mai multe ori drumul, cerând parcă ajutor.
Jandarmii au fost anunţaţi printr-un apel la 112 şi nu au ezitat să intervină.
Iată ce au postat aceştia pe pagina de Facebook a Jandarmeriei Arad:
„Salvarea lui Bambie”
Un apel la 112 ne anunță că în apropierea drumului DN79A între localitățile Mânerău și Voivodeni, se află o căprioară, care a traversat de mai multe ori șoseaua, existând riscul de a fi acroșată de participanții la trafic.
Ajunși la fața locului, jandarmii au zărit o căprioară foarte agitată.
La vederea echipajului, aceasta i-a fixat pentru câteva secunde cu privirea, și cu ochii umezi, parcă încerca să le spună: ” aici sub tufele acestea, se află puiul meu rănit, vă rog salvați-l”, după care s-a retras în pădure.
Apropiindu-se, jandarmii au observat în șanțul de pe marginea drumului, ascuns într-un tufiș, un pui de căprioară rănit la piciorul din spate.
Fără să ezite aceștia, au luat imediat legătura cu SVSU Bocsig, care la scurt timp, au trimis un medic veterinar la locul indicat.
Sperăm că va putea fi salvat, și într-o zi îl vom zări din nou în sălbăticie alături de mama lui.
Foto: Jandarmeria Arad
Lasă un comentariu