În data de 29 iulie, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflat în serviciu de ordine publică, a depistat două persoane care ofereau spre comercializare ambulantă, mai multe suporturi optice.
Persoanele au fost depistate în zona șoselei de centură a municipiului Arad, la intersecția cu Calea 6 Vânători. Acestea aveau asupra lor 52 suporturi optice inscripționate cu muzică de diferite genuri și care nu aveau marcaje holografice și timbru ORDA.
Jandarmii au procedat la stabilirea identității persoanelor iar, la verificări, a rezultat că este vorba de tată și fiu, domiciliați în municipiul Arad.
Având în vedere faptul că „oferirea, distribuirea, deținerea ori depozitarea sau transportul de mărfuri-pirat, în scopul distribuirii” reprezintă infracțiune, conform prevederilor Legii nr. 8 din 1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, modificată și completată, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală.
Cele 52 suporturi optice, oferite spre comercializare, au fost ridicate în vederea confiscării.
Lasă un comentariu