Ce AMENZI riscă arădenii care nu respectă MEDIUL ÎNCONJURĂTOR

Ce AMENZI riscă arădenii care nu respectă MEDIUL ÎNCONJURĂTOR

Agenţii din cadrul Direcţiei Generale Poliţia Locală Arad desfăşoară zilnic verificări pentru a stabili modul în care este cunoscută, dar mai ales respectată legislaţia referitoare la curăţenia oraşului. Acţiunile oamenilor legii îi vizează deopotrivă pe cetăţeni şi persoanele juridice care abandonează deşeuri pe domeniul public, dar şi societăţile care se ocupă de salubritatea oraşului, indiferent că vorbim despre salubritatea menajeră sau stradală.

Potrivit art.7 pct.3, HCL 162/2006, modificată,  cetăţenii au obligaţia să menţină curăţenia pe trotuare (sau pe drum, acolo unde nu exista trotuare), pe porţiunea din dreptul imobilului şi a locurilor de parcare folosite, prin: măturat periodic (saptamânal), îndepartarea buruienilor care cresc pe lângă borduri, garduri, stâlpi, împrejmuiri, ş.a. şi, în mod special, a celor cu potenţial alergen, Ambrosia Artemisiifolia – iarba pârloagelor, de pe terenurile şi spaţiile verzi pe care le deţin sau folosesc, prin scoaterea rădăcinilor, smulgere, cosire. În plus, arădenii au obligaţia de a „întreţine spaţiile verzi adiacente imobilelor şi condomiilor prin măturare, greblare şi chiar plantare cu material dendrofloricol, toaletarea arborilor de talie mică şi a arbuştilor ornamentali şi văruitul acestora”, informează Primăria.

La rândul lor, instituţiile publice, agenţii economici, precum şi alte persoane juridice au ca obligaţii: întreţinerea  în stare corespunzătoare  a imobilelor în care îsi desfasoara activitatea, menţinerea cureţeniei porţilor, geamurilor, vitrinelor şi a firmelor istorice, să menţină curăţenia trotuarelor pe aliniamentul aferent imobilelor deţinute, să finalizeze construcţiile începute şi acolo unde este cazul să asigure curăţarea mijloacelor de transport si a utilajelor la intrarea acestora pe drumurile publice din şantiere, zone agricole, etc. prin orice mijloc propriu prin care se îndepartează noroiul de pe anvelope în aşa fel încât acesta să nu fie împrăştiat pe carosabil.

Încălcarea dispoziţiilor de mai sus constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.000 de lei. În cazul persoanelor juridice care nu respectă normele stabilite de Consiliul Local Municipal Arad, valoarea amenzilor poate ajunge până la 2.500 de lei, anunță municipalitatea.

În misiunea lor de a transforma Aradul într-un  oraş mai curat, poliţiştii locali se bazează şi pe sprijinul cetăţenilor, care pot semnala astfel de nereguli la numerele de telefon 0257 – 939.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.